Guvernul decide până miercuri cât cere pe acţiunile OMV Petrom

0
404

Preţul minim de vânzare a pachetului de 9,84% din acţiunile OMV Petrom va fi stabilit până miercuri de către Guvern, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, directorul general al Renaissance Capital din Londra (intermediarul acestei tranzacţii), Angelo Morganti. „Săptămâna viitoare, Guvernul va stabili preţul minim al ofertei. Oferta merge bine, ne-am întâlnit cu 100 de investitori, este un interes mare din partea acestora. Săptămâna trecută, doar în Londra am discutat cu 30 investitori”, a afirmat Morganti. „Oferta se derulează pe o perioadă de două săptămâni (n.r. – până la 22 iulie) şi se adresează investitorilor instituţionali”, a precizat el. Reprezentantul Renaissance Capital spune că, până în prezent, au avut loc discuţii cu potenţiali cumpărători ai acţiunilor Petrom din trei oraşe: „Am fost în trei oraşe, Londra, Viena şi Frankfurt. Următorul oraş va fi Geneva. Apoi ne uităm şi la alte oraşe europene. În Moscova nu vom merge (…)”.