S-a sfârşit, dar ne-am cunoscut mai bine!

Dacă ar fi ceva de comentat, de altfel inutil, despre campania electorală premergătoare turului II al alegerilor prezidenţiale, este că ne-am cunoscut mai bine. Unii pe alţii. Şi atât. Consecvenţa nu poate fi socotită un păcat. S-au putut asculta şi lectura multe năzdrăvănii de-o parte şi de alta, deşi „malul drept” a părut mai suprapopulat, partizanii lui Klaus Iohannis dominând pe Facebook, Twitter etc. Dar toate aceste ingrediente de campanie electorală, deloc insolite, dacă ne ducem cu gândul, de pildă, la presiunea suportată, în vară, de Recep Taiyyp Erdogan, la alegerea sa ca preşedinte al Turciei, intră în scenariile de modă nouă. Interesant este şi cum s-au poziţionat intelectualii cu ştaif, mai ales în argumentarea oferită. Şi iată o mostră din partea scriitorului Stelian Tănase, întâmplător director al TVR, „om de dreapta, liberal-conservator, monarhist”, cum se legitimează pe blogul personal, într-o tabletă intitulată „Rică Venturiano într-un fast food”. O replică dată lui Costi Rogozanu, şi acesta scriitor, care îi ceruse, pe bună dreptate, demisia din demnitatea publică. Ce ne încredinţa Stelian Tănase, uns director al TVR chiar cu acceptul actualului premier, Victor Ponta, pe vremea cooperării fertile cu Crin Antonescu în USL-ul „dintâi”: „Am citit câteva sute de comentarii azi-noapte, unele sunt de un haz nebun. Aici se află România plină de imaginaţie, relaxată, europeană. (…) Numericeşte vorbind, acest electorat este inferior numărului babelor din satele părăsite şi beţivilor de prin cârciumile rurale, al celor strânşi pe marginea şanţurilor să povestească ce le scriu copii plecaţi în Occident, la muncă. Că din ce trimit ei trăiesc. Ăştia (spre deosebire de copii lor) nu votează cu Iohannis, ci cu Ponta, la îndemnul primarului, mai ales dacă pune şi câteva kilograme de mălai şi făină în sacoşa trecută peste gard”. Costi Rogozanu nu e înnebunit după social-democraţie şi nici după Victor Ponta, chiar dacă opinează sau lasă impresia, în „Carte de muncă” (Ed. Tact, 2013), de exemplu, că are reflexe de stânga, numai că „atâta câtă mai e, stă izolată într-o vegetaţie luxuriantă, post-atomică, de tip Cernobâl”. O stângă, cum o descria şi Carlos Fuentes, rămasă „în opoziţie”, după ce… stânga ajunge la putere. După insanităţile îndrugate despre lumea rurală a zilelor noastre, evaluată de-a dreptul impudic, una fără nici un azimut, Stelian Tănase insinuează că este considerat „duşmanul de clasă” dintr-o altă epocă istorică, pe care a cunoscut-o mai mult decât binişor, nu doar din aportul personal la Raportul final. Când directorul televiziunii naţionale descrie astfel lumea rurală din ţara sa, poate să se ducă şi în piscul intelectualităţii sale şi să nu mai coboare niciodată. Dar cine poate concura cu băşcălia de pe malurile Dâmboviţei? Nimeni, aici n-avem rivali. Se pote discuta despre veşnicia expirată sau apusă a satului românesc. Mai ales că şi Emil Cioran îşi exprima într-un stil interesant dispreţul faţă de ţărani, considerând entuziasmul unora dintre intelectuali pentru sat drept o prostie. Era o părere a lui. Spune undeva Stelian Tănase despre „detractorul” său, Costi Rogozanu, că „nu prea înţelege ce citeşte”. Inutil orice comentariu: îl rugăm noi, fiindcă tot înţelege domnia sa ceea ce scrie, să lectureze, că prinde bine şi la bătrâneţe, „Discursul de recepţie la Academia Română” a lui Liviu Rebreanu, la 29 mai 1940, intitulat „Laudă ţăranului român” şi apoi, cu demnitate, să se scuipe în oglindă şi să-şi dea demisia dintr-o funcţie pe care oricum n-a meritat-o şi nici n-a probat vreo apetenţă pentru ea. Când ajungi, prin calitatea de chibiţ politic, nu altceva, să conduci televiziunea publică, şi debitezi astfel de enormităţi, fie şi în spaţiul virtual, atunci eşti şi cinic, nu doar rupt de realitate, semn că „libertatea trăită urât poate fi şi ea o teroare”, de la Octavian Paler citire.