Candidatul social-democrat la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, l-a provocat la patru dezbateri electorale televizate pe contracandidatul său din partea ACL, Klaus Iohannis. Propunerea staff-ului social-democrat era ca prima dezbatere să aibă loc la România TV, iar ultima la Antena 3, televiziuni considerate foarte apropiate de actualul premier. Nu mai apropiate decât sunt B1 Tv şi Realitatea TV de ACL, respectiv Klaus Iohannis. Dacă acest amănunt ar putea avea vreo relevanţă, ne referim la „ordinea” sugerată, fiindcă temele urmau a se stabili, în mod firesc, prin negociere, de către echipele de campanie ale candidaţilor, de acum intraţi în turul II, adică finalişti. În locul unui răspuns decent şi afirmativ, dominat de sobrietatea judecăţii, completat chiar cu precizarea „la orice oră din zi sau din noapte”, semn al siguranţei şi al stăpânirii de sine, dar şi al reprimării oricărei nervozităţi conjuncturale, răspunsul remis printr-un comunicat de presă a fost de-a dreptul uluitor, cuprinzând formulări insolente, lineare în enunţarea lor, precum „aceeaşi atitudine arogantă cu care ne-a obişnuit”, „ar fi un simulacru de dezbatere”, „un astfel de comportament nedemocratic” şi alte aiureli. Confecţionat de staff-ul său de campanie, comunicatul este belicos, lipsit de civilitate, inteligenţă, chinuit de suficienţă şi realmente inadecvat. În 2009, înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, candidatul liberal Crin Antonescu a acceptat, fără nici o pregătire prealabilă, o provocare din partea lui Traian Băsescu, la Cluj-Napoca, într-o duminică ne amintim, moderator fiind un jurnalist local. Şi a strălucit de-a dreptul, reproşând apoi reţinerea lui Mircea Geoană pentru o provocare similară. Dar alta este problema: Klaus Iohannis, bănuit a fi alcătuit din ordine şi discreţie, îşi însuşeşte un limbaj contondent care nu îi este propriu şi nici nu îl avantajează, dinamitându-i şi ceea ce nu trebuie. Dar iată ce declară sociologul Alfred Bulai, deloc bănuit de mare simpatie pentru un candidat al stângii, pentru că şi-ar fi exprimat-o în atâtea şi atâtea ocazii: „Ei încearcă tot posibilul să nu-l ducă pe Klaus Iohannis la o confruntare cu Victor Ponta, pentru că ar fi penibil. Dacă îl pui să vorbească cu cineva, într-o discuţie directă, e vai de capul lui. Vor încerca, dacă se poate, să nu apară, dar va fi greu. (…) Problema este cât pierde. E un calcul pe care cei de la ACL o să-l facă: cât pierde dacă merge, cât pierde dacă nu merge”. Mai grav este însă altceva, decriptând comunicatul de presă însuşit de Klaus Iohannis. Şi anume că nu prea stăpâneşte nici la nivel de lectură facilă „fişa postului” de preşedinte al ţării şi este vorba de cea mai înaltă demnitate. În turul II votul va fi mai personalizat decât la turul I. Ori, pe asta se mizează de către staff-ul de campanie al lui Iohannis: activarea reţelelor de socializare din străinătate, deci adjudecarea votului diasporei, şi, cum spunea vicepreşedintele PDL Mihai Răzvan Ungureanu – votul comunităţii maghiare. Deşi îl contrazice Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului: „Am fi tentaţi să mergem cu Victor Ponta”. I se alătură, de ieri, şi liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor. Cauză comună. Până la urmă, toate aceste recuplări, inclusiv derapaje de retorică, sunt frecvente în orice campanie electorală cu miză enormă. Avem de ales între premierul actual, Victor Ponta, şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Ambii calificaţi pentru turul II. În fond, ce poate fi un răspuns belicos decât, în cel mai rău caz, un exces verbal? Cu ce preţ? Cu ce consecinţe? În politică, în astfel de momente nu există „excese verbale” scuzabile. Sub ele se ascunde fie agresivitatea reală, fie tupeul, fie găunoşenia. Şi a spune „să nu ne luăm după vorbe” e o imprudenţă. Toate sunt semnificative.
