Milioane de apeluri false la numărul de urgenţă 112

1
359

Şapte milioane de apeluri înregistrate la Serviciul de Urgenţă 112, în primul semestru al anului, s-au dovedit a fi false. Conform unei statistici a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), cifra reprezintă 74,96% din totalul apelurilor. Cei care sună o fac pentru a se amuza şi, în mare parte, sunt fie copii, fie persoane cu probleme psihice. Cetăţenii mai sună la numărul de urgenţă pentru a solicita informaţii despre diverse instituţii. Până acum au fost aplicate aproximativ 2.000 de sancţiuni contravenţionale celor care încalcă legea sunând abuziv. Din totalul apelurilor înregistrate în prima jumătate a anului, 2,3 milioane au fost cazuri de urgenţă, din care 650.244 au fost transferate către Poliţie, 1,5 milioane către Serviciul de Ambulanţă, 294.814 către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi SMURD şi 22.231 de apeluri către Jandarmerie.

 

1 COMENTARIU

  1. Pina nu se vor nominaliza cartelele PREPAI si nu se vor inasprii pedepsele pentru aceste fapte, nu vom scapa de asemanea fapte nedorite.Din pacate avem din ce in ce mai multi cu mintea bolnava!

Comments are closed.