Avem, ca niciodată, un număr de 14 candidaţi la alegerile prezidenţiale, unii dublaţi sau triplaţi „ca zonă de acoperire”, aproape toţi antisistem ca numitor comun. Între aceştia, trei independenţi – Teodor Meleşcanu, Monica Macovei, care se vrea o portavoce a societăţii civile, şi Gheorghe Funar –, dar şi candidaturi „la plezneală”, precum cele ale lui William Brânză (Partidul Ecologist Român), Mircea Mirel Amariţei (Prodemo), Szilagyi Szolt (Partidul Popular Maghiar din Transilvania). Exceptându-i pe Constantin Rotaru (Partidul Alianţa Socialistă), poziţionat la stânga PSD, a lui Victor Ponta, pe zona de centru-stânga, majoritatea candidaţilor se reazemă precumpănitor pe flancul drept, propovăduind un soi de liberalism european, poate curăţat de zgura neoliberalismului, atât de contestat în majoritatea ţărilor UE. Aşa cum se prezintă lucrurile în preambulul campaniei electorale, este anevoios de anticipat care vor fi mesajele distincte ale candidaţilor, fiindcă impresia de talmeş-balmeş nu lipseşte. O polarizare bizară între moralitate şi oportunism în politică nu este exclusă, deşi mai apăsată ar putea fi polarizarea între adepţii debăsificării şi cei ai continuităţii, ceea ce deja se resimte şi ar putea să se distanţeze de clasica dihotomie stânga sau centru-stânga, versus dreapta actuală. Cu atât mai mult cu cât, inclusiv în Parlamentul European, cele două mari familii politice europene se găsesc în alianţă. Fireşte, la nivel discursiv sunt posibile şi alte teme majore, deşi semnale în această privinţă sunt extrem de timide. Un oarecare suspans îl întreţine această confesare insolită a jurnalistului Robert Turcescu, în sensul unei următoare posibile devoalări, mult mai explozivă în plan politic. În fine, dacă, potrivit sondajelor actuale, se profilează cu certitudine unii dintre finalişti, pentru celălalt loc bătălia este necruţătoare şi mult va conta calitatea mesajelor, puterea de seducere a celor care sunt momentan indecişi, dacă nu cumva vor apărea surprize la care nici nu ne gândim. Oricum, faţă de alte runde ale alegerilor prezidenţiale, când din start se anticipau finaliştii, de această dată planează destulă incertitudine, şi inclusiv Klaus Iohannis, oferta alianţei PDL-PNL, aşteaptă verdictul justiţiei, într-o poveste destul de întortocheată, privind posibila sa incompatibilitate. Ca niciodată, apoi, această discuţie despre acoperiţi şi neacoperiţi, care a invadat spaţiul public, anesteziază alte teme, specifice unei campanii electorale de această factură. Miza alegerilor prezidenţiale rămâne însă mare. Ceea ce nu-i o noutate.
