Eurodeputatul Corina Creţu (47 de ani) a fost desemnată comisar european pentru Politici Regionale de către viitorul preşedinte al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, la propunerea premierului Victor Ponta. Discuţiile ţâfnoase, interminabile, de joasă ţinută, şi premergător devoalării listei de comisari europeni şi după aceea, denotă o necunoaştere reală a ceea ce s-a petrecut. De ce Corina Creţu? De ce nu s-a discutat propunerea în Parlament, anterior trimiterii ei şi nu după anunţarea acesteia şi a portofoliului? Şi câte şi mai câte alte interogaţii, la fel de infantile. Din capul locului, o precizare: portofoliul pentru Agricultură, deţinut de Dacian Cioloş, nu mai putea fi reînnoit, regula fiind aplicată în toate cazurile. Jean Claude Juncker, 60 de ani, acest veteran al Europei, fost premier al Luxemburgului, timp de 18 ani, şef al Eurogrupului timp de 8 ani, care stăpâneşte „arta compromisului”, cunoscând toţi liderii europeni după Francois Mitterrand şi Helmut Kohl, trăind cu ardoare eşecul Tratatului constituţional, în 2005, intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, patru ani mai târziu, naşterea monedei unice, criza datoriilor, salvarea euro, şi-a prezervat – atenţie – prerogativa arhitecturii viitoarei sale echipe de 26 de comisari europeni. Dacă ţinem seama de faptul că Federica Mogherini, candidatul Italiei, a primit postul de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă al UE în negocieri separate, premierul Matteo Renzi jucând extrem de tare: „Mogherini sau nimic şi ne asumăm şi dreptul de veto la desemnarea lui Donald Tusk ca preşedinte al Consiliului European”. Care au fost criteriile lui Jean Claude Juncker? În primul rând, un subtil dozaj între marile şi micile ţări europene, estul şi vestul UE, între bărbaţi şi femei şi, nu în ultimul rând, o sinteză între dreapta conservatoare şi stânga social-democrată. Preşedintele viitoarei Comisii Europene a rezervat ab-initio 9 portofolii, unele cheie, pentru femei, atâtea câte figuraseră şi în organigrama predecesorului său, Jose Manuel Barroso. Cu numai o săptămână înaintea datei anunţate că vor fi făcute publice numele comisarilor europeni şi portofoliile încredinţate avea… doar 4 femei printre candidaţi, riscând să nu-i fie validată noua echipă la votul de învestitură din Parlamentul European. Finalmente, „ţări mici”, precum Danemarca sau Slovenia, l-au liniştit, încât a crede că a planat vreo rezervă asupra Corinei Creţu, eurodeputat cu stagii şi vicepreşedinte PES, adică în anturajul lui Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, este o aiureală. Se vorbeşte chiar de o victorie a femeilor la Comisia Europeană, unde Federica Mogherini, Kristalina Georgieva (Bulgaria) şi Alenka Bratuşek (Slovenia) au obţinut şi funcţii de vicepreşedinte al CE. A pune la îndoială flerul lui Juncker de a citi, la proba de interviu, adâncimea fiecărui candidat, pare neverosimil. E prea mare maestru al politicii europene pentru a se încurca singur, prin desemnarea unei echipe de comisari, în care poate opera permutări, când „mari şantiere” ale UE – lupta contra şomajului, criza ucraineană şi tensiunile internaţionale, relaţiile cu Londra, relaţiile comerciale cu SUA, energia – îl aşteaptă. Corina Creţu a dobândit un portofoliu, cum s-a spus, cu greutate, ceea ce finalmente este un câştig al Bucureştiului şi, n-am pune în ultimul rând, al bunelor rezultate obţinute de Alianţa electorală PSD-UNPR-PC la alegerile europarlamentare din luna mai, de care nu se mai pomeneşte. Martin Schulz are rezultatele în faţă, şi, probabil, regretă că i-a lipsit atât de puţin să fie el în postura lui Jean Claude Juncker. Când Victor Ponta se arăta încrezător în şansele Corinei Creţu chiar ştia pe ce se bazează, indiferent de părerea noastră despre actualul premier.
