Obişnuitul concert săptămânal al Filarmonicii „Oltenia” nu va avea loc, de această dată, vineri seara, ci astă-seară. Motivul: Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale instituţiei, conduse de dirijorul şi orchestratorul Marius Hristescu, vor concerta mâine, 4 martie, de la ora 19.00, în Sala Palatului din Bucureşti, acompaniindu-l pe cantautorul Tudor Gheorghe în spectacolul „Al cincilea anotimp – Femeia”, a cărui premieră a avut loc, pe 14 februarie a.c., pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.
Concertul vocal-simfonic din această seară începe la ora 19.00 şi îl are la pupitrul dirijoral pe Adrian Morar, o prezenţă activă pe scenele lirice din România, binecunoscut publicului meloman şi recunoscut de critica de specialitate datorită profesionalismului şi nivelului artistic ridicat al fiecărui spectacol derulat sub conducerea sa muzicală. Din anul 1995, este dirijor la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca.
În prima parte, în interpretarea Orchestrei Simfonice puteţi audia Uvertura operei „Wilhelm Tell”, de Gioacchino Rossini, dar şi Concertul în Fa diez minor pentru contrabas şi orchestră, op. 3, de Serge Koussevitzky, prilej cu care îşi dă concursul solista Anca Balacciu (contrabas). Absolventă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” – Facultatea de Interpretare instrumentală / contrabas (promoţia 1990), actualmente deţine statutul de solist instrumentist (şef partidă) în Orchestra Filarmonicii craiovene.
În partea a doua a concertului, în scenă urcă, alături de Orchestra Simfonică, şi Corul de femei din cadrul Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia” (maeştri de cor: Emil Maxim şi Manuela Enache), pentru a interpreta, în primă audiţie, Simfonia „Dante”, S. 109 pentru orchestră şi cor de femei, de Franz Liszt (200 de ani de la naştere).
Biletele se găsesc la Agenţia Filarmonicii, la preţul de 15 lei (8 lei pentru elevi, studenţi, pensionari).
Profesionalismul, stăpânirea artei dirijorale, formaţia muzicală complexă sunt calităţi dobândite de Adrian Morar pe parcursul anilor de studiu, grefate pe un talent autentic şi o avidă curiozitate intelectuală.
S-a îndreptat spre Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a obţinut diploma de dirijat cor (la clasa prof. univ. Florentin Mihăescu, 1990-1996), apoi pe cea de canto, studiind sub îndrumarea prof. univ. Alexandru Fărcaş şi conf. univ. Emil Strugaru (1991-1997) şi pe cea de master în specialitatea Fenomenologie muzicală (la clasa prof. univ. Gheorghe Victor Dumănescu şi Aurel Stroe, 1996). Arta dirijatului de orchestră şi pe cea a conducerii muzicale a spectacolelor de operă le-a deprins şi prin participarea activă la diferite stagii de pregătire.
După debutul său la Opera Naţională din Bucureşti, Adrian Morar a fost invitat de mai multe ori să dirijeze diferite spectacole, iar în stagiunea 2006-2007 a deţinut chiar statutul de director artistic al acestei instituţii. În perioada 1997-2009 a fost invitat, în repetate rânduri de Opera Naţională Română din Timişoara, Opera Naţională Română din Iaşi şi Teatrul Liric „Elena Teodorini” din Craiova. Contactul cu publicul bucureştean a avut loc şi în cadrul programelor simfonice. Astfel, timp de patru ani (2002-2006) a condus Orchestra Simfonică „Ateneu” din Capitală, activitate pe parcursul căreia a fructificat experienţa câştigată ca dirijor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a condus Orchestra simfonică, Clasa de operă şi Cursul de dirijat la diferite nivele (1996-2001).
În anul 2002 a fost distins de Forumul Muzical Român cu Premiul „Ludovic Spiess”, iar în anul 2009 Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca i-a decernat Trofeul „Lya Hubic”.
Absolventă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” – Facultatea de Interpretare instrumentală – contrabas (promoţia 1990), Anca Balacciu a acumulat, de-a lungul carierei artistice, o bogată experienţă profesională. A fost artist instrumentist la Opera Naţională din Bucureşti (1983-1999; solist instrumentist – şef partidă, 1999-2001), membru al mai multor ansambluri orchestrale, ca Orchestra de femei „Simfonieta” (1983-1995), Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” şi Orchestra Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova (1999-2001), profesor de contrabas în cadrul Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti (1992-1994) şi la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova (1999-2001), profesor de contrabas (asistent universitar) – Institutul Superior de Muzică din Sousse/Tunisia (2001-2006), solist instrumentist în Orchestra Simfonică din Tunis (2003-2006), artist instrumentist în Orchestra Naţională Libaneză (Beirut, 2006-2007), membru al Orchestrei de Cameră Radio şi al Cvartetului „Arioso” Radio Bucureşti (2007-2008). După finalizarea studiilor universitare a întreprins turnee de concerte şi a participat frecvent la festivaluri în Europa, Asia şi Africa, remarcându-se atât în ipostază solistică, cât şi ca membru în ansambluri camerale (cvartet, cvintet) şi de jazz.
Cu „Wilhelm Tell”, „ecou suprem al geniului” (Henri de Curzon), Rossini anticipează noua epocă, noul stil: romantismul timpuriu. O înfăţişare specială ne prezintă Uvertura care, deşi păstrează în mare aceleaşi caracteristici, poate fi asemuită unui veritabil poem simfonic în miniatură. Scrisă în patru acte pe libretul francezilor Etienne de Jouy şi Hippolyte Bis, opera se inspiră din subiectul piesei omonime a lui Friedrich Schiller, bazat la rândul său pe legenda medievală elveţiană al cărei erou principal este personajul revoluţionar Wilhelm Tell. Premiera operei a avut loc la Opera din Paris, pe 3 august 1829.
Instrumentist remarcabil, Serge Koussevitzky a abordat şi domeniul componistic, scriind câteva lucrări de mare valoare, între care se înscrie şi Concertul în Fa diez minor pentru contrabas şi orchestră, op. 3. Lucrarea, de un suflu tipic romantic, utilizează o distribuţie extinsă – câte două flaute, oboaie, clarinete şi fagoturi, patru corni, timpani, harpă şi grupul corzilor –, fiind în acelaşi timp o piatră de încercare pentru solist, „confruntat” cu o scriitură dificilă, de mare virtuozitate.
Simfonia „Dante” (1856) trebuia să aibă, iniţial, asemeni Divinei Commedia, trei părţi: Infernul, Purgatoriul, Paradisul. Însă Liszt a decis în final (este adevărat, la sugestia ginerelui său, R. Wagner), să compună simfonia inspirându-se din primele două părţi ale capodoperei danteşti, încheind lucrarea cu un Magnificat (adăugând corul de femei: soprane şi altiste). De aceea, în aparenţă forma simfoniei este, aici, mai „încorsetată” decât în cazul Simfoniei „Faust”. Liszt construieşte tablouri simfonice de un sentimentalism pe deplin „eliberat”, în strânsă legătură cu subiectul.
