Ponta: Am obţinut Dezvoltarea regională, cel mai important portofoliu din CE, pentru România

0
387

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că, în urma unor negocieri lungi şi complicate, a obţinut pentru România portofoliul de comisar european pentru Dezvoltare regională, „cel mai important portofoliu din CE”, şi că şeful statului, Traian Băsescu, a avut suficientă minte să nu comenteze mai mult subiectul. Pentru acest portofoliu va avea discuţii astăzi, cu preşedintele ales al Comisiei Europene (CE), Jean Claude Juncker, europarlamentarul social-democrat Corina Creţu, una din cele două propuneri ale României pentru comisar european. Întrebat însă, ieri, dacă o va nominaliza pe Corina Creţu pentru portofoliul Dezvoltării regionale, premierul a răspuns că va face nominalizarea oficială când preşedintele CE îi va comunica oficial care este portofoliul alocat României. Dacă şeful statului a fost nominalizat de premier la capitolul „aşa da”, la „aşa nu” am putea spune că se situează liderii Alianţei Creştin Liberale (ACL, formată din PNL şi PDL), Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, care au decis, ieri, să trimită o scrisoare lui Jean-Claude Juncker şi liderului PPE, Joseph Daul, în care critică nominalizarea Corinei Creţu.  

„În urma unor negocieri extrem de lungi şi extrem de complicate, în condiţiile în care România nu putea să păstreze agricultura, pentru că nici o ţară nu-şi va păstra portofoliul avut anterior, eu am obţinut pentru România, nu pentru Guvernul României, nu pentru un român, am obţinut pentru România cel mai important portofoliu din CE pentru noi – sigur, alte ţări au alte opţiuni – dar Dezvoltarea regională înseamnă toate fondurile, programele de coeziune şi structurale în perioada 2014-2019”, a spus Victor Ponta ieri. El a arătat că, din acest punct de vedere, toţi oamenii „cu mintea la ei”, care ştiu ce înseamnă Comisia Europeană, au aplaudat faptul că România a obţinut cel mai bun portofoliu pe care şi l-ar fi putut dori, chiar dacă a avut probleme în trecut în absorbţia fondurilor europene. „În aceste condiţii, chiar domnul Băsescu, care este în mod tradiţional adversarul meu, a avut suficientă minte ca să nu comenteze mai mult, ştiind că obţinerea portofoliului Dezvoltării regionale e un obiectiv extraordinar de important”, a punctat Ponta. Referitor la momentul în care va face propunerea pentru comisar european, Ponta a spus că „eu, după ce am anunţul oficial din partea domnului Juncker asupra portofoliului pe care îl primeşte România, şi sper să am acest anunţ până la sfârşitul săptămânii, voi face nominalizarea în mod oficial şi atunci persoana respectivă va fi audiată în Parlament”.

ACL reclamă că europarlamentarul PSD nu a trecut prin Parlamentul României

Tocmai lipsa acestei audieri în Parlamentul României o reclamă însă liderii ACL, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, care ieri au trimis o scrisoare preşedintelui ales al CE, Jean-Claude Juncker, şi liderului Partidului Popular European, Joseph Daul, în care spun că nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european s-a făcut prin încălcarea legii, întrucât aceasta nu a fost audiată de senatorii şi deputaţii naţionali. „În urma informaţiilor cu privire la posibila desemnare în funcţia de comisar european a doamnei Corina Creţu, ca urmare a nominalizării acesteia din partea domnului prim-ministru al României, Victor Ponta, vă notificăm prin prezenta faptul că această nominalizare a fost făcută prin încălcarea legii”, se arată în scrisoare celor doi lideri ACL.

Creţu, la discuţii cu Juncker astăzi

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a decis ca din cei doi candidaţi ai României pentru un post de comisar să aibă discuţii doar cu europarlamentarul PSD Corina Creţu, chiar dacă prima opţiune a Bucureştiului a fost pentru Dacian Cioloş, actualul comisar european pentru Agricultură, potrivit unui surse europene. Purtătorul de cuvânt al CE, Natasha Bertaud, a anunţat că discuţia dintre Juncker şi candidatul român va avea loc astăzi. Sursele europene au lăsat să se înţeleagă că după ce a pierdut Agricultura, România mizează pe obţinerea portofoliului pentru Politică Regională, deţinut în prezent de austriacul Johannes Hahn, care va primi un alt portofoliu. Acelaşi post este vizat însă şi de Cehia, care a nominalizat-o pe Vera Jourová, ministru pentru Dezvoltare Regională. „Aş prefera un portofoliu în competenţele unde simt că sunt puternică, în special Politica Regională, Relaţii Instituţionale, Transporturi sau Industrie”, a spus Vera Jourová, în momentul nominalizării. Potrivit „The Prague Post”, Jourová îi va transmite lui Juncker faptul că Guvernul ceh doreşte portofoliul Politicilor Regionale.

Interviurile cu candidaţii au început marţi

Jean-Claude Juncker a început, marţi, interviurile cu persoanele nominalizate de ţările membre pentru postul de comisar. Primele discuţii au fost cu ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, şi cu fostul premier finlandez Jyrki Katainen, favoriţi pentru portofolii economice, cu comisarul bulgar responsabil cu ajutorul umanitar, Kristalina Georgieva, care, potrivit Euractiv.com, s-ar putea ocupa de buget în viitoarea comisie. Presa olandeză scrie că Timmermans va fi unul dintre vicepreşedinţii Comisiei, vizând portofoliul Comerţului. Juncker a intervievat-o, chiar marţi, şi pe Alenka Bratušek, din Slovenia, ţară care a trimis trei propuneri. Totodată, preşedintele ales al CE a discutat şi cu Federica Mogherini (Italia), pe care şefii de stat şi de guvern au decis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, să o numească în funcţia de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă. În funcţie de aceste interviuri, Jean-Claude Juncker va împărţi portofoliile. Anunţul va fi făcut abia săptămâna viitoare, din cauza faptului că Belgia nu a trimis încă o propunere. Presa belgiană scrie că această ţară ar urma să trimită astăzi o nominalizare.