Orice referire geografică sau statistică la oraşul german Dortmund, din landul North Rhine-Westphalia va menţiona faptul că are realmente un cult pentru zonele verzi, care ocupă, prin marile parcuri – Westfalenpark şi Rombergpark – cam jumătate din suprafaţa oraşului. Dortmundul, în realitate, e infinit mai frumos, prin aerul său solemn şi fastuos, şi mai singular decât crezusem vreodată. Fiindcă îl mai văzusem în urmă cu aproape 20 de ani. Scufundat în verdeaţă, claustrat în propriul orgoliu de a nu se lăsa eclipsat de Dusseldorf, capitala landului, Dortmundul şochează prin pasiunea bine temperată pentru echipa sa de fotbal, Borussia, plasată pe locul secund în Bundesliga, după Bayern Munchen, pe care a surclasat-o, miercuri, în Supercupa Germaniei, la fel ca în urmă cu un an. Şi o să stăruim puţin asupra acestui miraj, ceva mai încolo. Este cea din urmă imagine a oraşului, cu nenumăratele sale edificii neobişnuite, care nu au nimic comun unul cu altul şi, perfect îngemănate, constituie un hibrid sub canoanele arhitecturale, pe care am luat-o cu noi, convinşi că nu ne va părăsi niciodată. Câteva detalii am putea, totuşi, oferi despre oraş. De pildă, comerţul şi serviciile, ca o percepţie – industria minieră în expansiune aflându-se dincolo de marginea oraşului – împart o suprafaţă imposibil de comensurat. Curăţenia este nu atât impecabilă, cât o religie, încât dacă dintr-un gest reflex sau o imprudenţă săvârşeşti o gafă, te poţi simţi ruşinat. Nici un câine comunitar, fie şi răzleţ, nu coabitează cu dragostea şi înţelegerea pentru animale a localnicilor. Aici înţelegi că viaţa îşi are sensul ei imponderabil, dincolo de fapte şi împliniri, că este ea însăşi o împlinire la care eşti chemat să participi ca la un miracol. Cu seninătate.
Ordine şi măsură în toate
Totul pare ireproşabil, încât te simţi oarecum stânjenit şi nu te consolezi decât cu gândul că nu te cunoaşte nimeni şi că oricum ţi se va acorda doza de indiferenţă de care ai nevoie. E dificil, dacă nu imposibil, să descrii Dortmundul, ca într-un jurnal de călătorie, fiind convins că l-ai înţeles, că ai perceput spiritul oamenilor locului. Mai degrabă tu nu îi înţelegi pe ei şi ei nu te înţeleg pe tine. Pădurea adormită, inserată citadelei, plină de păsări, ar semăna într-un fel cu Parcul „Nicolae Romanescu”. Deşi virginitatea ei îi conferă particularităţi. Vegetaţia e sobră şi verticală. O nebunie, dacă expresia este permisă, rămâne însă rozariul şi ne gândim la cum a dispărut o amenajare similară din Grădina Botanică a Craiovei.
Câte ceva despre fotbal
Ştiam câte ceva despre Borussia Dortmund, echipa pregătită de Jurgen Klopp, antrenorul en vogue, care a refuzat tentaţiile apărute, după ce dovedise că ştie „meserie”. Nu cunoşteam mai mult decât alţii, poate mai iniţiaţi. La Dortmund fotbalul, în special, şi sportul, în general, sunt o industrie. În adevăratul sens al termenului. Am trăit la Craiova orele astrale ale unei mari echipe şi entuziasmul nepereche, cam otova, dar Dortmundul ni s-a părut altceva, inclusiv prin decenţa fanilor faţă de cei munchenezi, veniţi de la sute de kilometri, cred că aproximativ 800, asta în incinta stadionului Signal Iduna Park, unde apăreau pentru prima dată câţiva dintre internaţionalii Germaniei proaspăt campioni mondiali. 80.668 de spectatori au fost prezenţi la meci, miercuri seara, înveşmântaţi în culorile celor două cluburi. Transportul la stadion cu metroul – gratuit. Cu stewarzi în fiecare staţie de metrou, care ghidează suporterii spre stadion. Mai exact, între aceştia există o colaborare permanentă pentru evitarea oricărui ambuteiaj. Revim asupra numărului de spectatori: media acestora la Dortmund este de 80.000 cea mai ridicată din Germania. Se consumă circa 75.000 de pahare cu bere, conform reviste-program, şi 20.000 de porţii de cârnaţi. Apa minerală, sucurile şi pop-cornul nu le mai punem la socoteală. Tricouri galbene, eşarfe galbene – o maree. Mai văzusem stadionul înainte de reabilitarea lui din 2006, când a găzduit partide ale Campionatului Mondial de fotbal. Şi nu m-a impresionat. Acum părea o bijuterie. Rivalitatea e teribilă, dar, totuşi, sportivă. Există nişte antecedente, care încă fermentează: Bayern Munchen i-a răpit Borussiei, anul trecut, pe Mario Gotze, o „pepită”, iar anul acesta, pe Robert Lewandowski. N-a reuşit să-l „kidnapeze” pe Marco Reus (24 de ani), accidentat înainte de Mondialul brazilian, reintrat după zece săptămâni de convalescenţă, abia sâmbătă, într-o partidă de Cupa Germaniei contra lui Stuttgarter Kickers (D3). Se spune că Atletico Madrid ar oferi, momentan, 26 de milioane de euro pentru „Rolls Reus” – idolul landului, dar clubul i-a majorat recent salariul la 6 milioane de euro. Borussia Dortmund i-a adus în vară pe Matthies Ginter (Friburg) pentru 10 milioane de euro, Ciro Immobile (AC Torino) pentru 20 de milioane de euro, Adrian Ramos (Herta) pentru 9,7 milioane de euro. Iar Bayern Munchen, pe lângă Robert Lewandowski, şi-a mai asigurat serviciile lui Juan Bernat (Valencia) pentru 10 milioane de euro, Jose Reina (Liverpool) şi Sebastian Rode (Eintracht Frankfurt) pentru 3 milioane de euro. Ceea ce înseamnă că şi în acest sezon competiţional rivalitatea celor două cluburi va domina Bundesliga. Avem de-a face cu o rivalitate profesională între Jurgen Klopp şi Pep Guardiola, de acum notorie, aşa cum am văzut-o şi în tribunele stadionului Signal Iduna Park, dar şi una între suporteri, care nu pot accepta supremaţia celorlalţi. S-a vorbit de Napoli, cu al său stadion San Paolo, că ar vibra din armături la anumite partide. L-am văzut şi nu m-a impresionat. Stadionul din Dortmund, aşa cum este conceput, permite o presiune a suporterilor asupra echipei adverse. Sunt momente când aceasta nu poate respira. Relaţia afectivă a publicului cu echipa e teribilă: suporterii preţuiesc determinarea şi puterea de a recupera a idolilor lor, după fiecare cădere, după fiecare îngenunchiere. În sezonul trecut de pildă, ca niciodată, cinci-şase titulari au fost accidentaţi pentru o mai lungă perioadă (Hummels, Subotici, Schmeltyer, Gundogan, Bender), ceea ce a compromis, de altfel, şi bătălia pentru titlu. 2-0 a fost scorul partidei din Supercupa Germaniei. Dacă mai are vreo importanţă…
***
În rest, Dortmundul e un oraş din nordul Germaniei, aşa cum spuneam, prosper, care se bucură de soare când acesta apare, dar se bucură mult de viaţă.Nu-i lipseşte zâmbetul. Şi poate n-are sens să stăruim asupra ştiinţei urbaniştilor şi arhitecţilor de a strecura clădirile noi, moderne în ansamblul vechilor pieţe şi artere, încât prezenţa lor să nu violenteze ochiul şi să nu confere senzaţia de heteroclit, de conglomerat amorf şi ignobil. Prosperitatea este însă evidentă la tot pasul. Şi, deşi se spune că Germania cunoaşte o „staţionare” economică, dat fiind şi contextul de-acum cunoscut, oamenii nu resimt acest lucru. Deocamdată. Politicoşi şi calmi, siguri pe ei, îşi trăiesc viaţa. Aşa cum poate ne-ar plăcea şi nouă.
LAURENŢIU CANŢĂR şi MIRCEA CANŢĂR
