Avertizare Cod Galben de caniculă

0
338

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o avertizare Cod Galben de caniculă, valabilă la nivelul întregii ţări până astăzi. Conform atenţionării meteorologilor valul de căldură s-a intensificat în zilele de miercuri şi joi, remea va fi călduroasă, caniculară în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar  temperaturile maxime vor atinge frecvent 35- 37 de grade şi izolat 38 de grade.

Prefectura Dolj a anunţat că în acest sens au fost informate şi atenţionate Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă în vederea luării măsurilor corespunzătoare. Astfel, a fost instituit serviciul de permanenţă şi s-a făcut inventarierea resurselor de apă la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale şi identificarea unor surse suplimentare şi de rezervă pentru a se asigura apa necesară comunităţii. De asemenea, în această perioadă este necesară supravegherea permanentă a calităţii apei potabile şi avertizarea populaţiei prin inscripţionarea fântânilor „Apă potabilă”, „Apă nepotabilă” şi asigurarea retervelor de apă pentru incendiu precum şi verificarea zilnică a situaţiei existente. Se are în vedere informarea populaţiei cu privire la normele igienico-sanitare care trebuie resprectate pentru a  preveni îmbolnăvirea. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă au obligaţia să indentifice şi să semnalizeze cât mai vizibil posibil locurile în care sunt amplasate puncte de prim ajutor şi puncte de distribuţie a apei potabile.

amanunte in editia print de maine