FSLI: Rezultatele slabe de la bacalaureat se datorează programelor încărcate

0
351

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) consideră că rezultatele slabe de la examenul de bacalaureat din acest an arată, de fapt, dezorganizarea care există în sistemul educaţional românesc.

„Pentru notele obţinute la acest examen nu trebuie să îi facem responsabili doar pe elevii dezinteresaţi de învăţătură. Vina o poartă în egală măsură şi cadrele didactice, părinţii precum şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Nu ne putem aştepta la performanţe deosebite în învăţământ, în general, şi la examenul de bacalaureat, în special, dacă reforma sistemului nu începe de la baza acestuia, din primul an de şcolarizare al copilului. Avem în continuare programe şcolare mult prea încărcate, un sistem de învăţământ neatractiv şi care nu este centrat pe abilităţile fiecărui elev, unităţi de învăţământ în care lipsesc investiţiile şi resursă umană nemotivată. Abia după ce vom rezolva aceste probleme, putem afirma că rezultatele examenului de bacalaureat arată capacitatea produsului şcolii româneşti – elevul”, se arată într-un comunicat de presă al FSLI.

FSLI recomandă tuturor factorilor decizionali din ţară, ca în baza acestor rezultate, să privească sistemul de învăţământ cu mai mult interes şi responsabilitate şi să folosească dialogul social ca pe un mijloc de rezolvare a problemelor grave cu care se confruntă educaţia din România.