Silvio Berlusconi se opreşte în 2013

0
293

„La viitoarele alegeri, eu nu voi mai candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de miniştri” a afirmat Il Cavaliere, care împlineşte 75 de ani în septembrie a.c., într-un interviu apărut vineri, 8 iulie, în cotidianul de stânga La Republica. Şeful Guvernului italian a explicat, în interviu, că îl va lăsa ca succesor pe fostul ministru al Justiţiei, Angelino Alfano, 41 ani, căruia îi va încredinţa conducerea partidului său. „Eu, dacă aş putea, aş lăsa deja postul”, a mai adăugat premierul italian. Care, totuşi, va participa la campania electorală din 2013 „ca ajutor” al lui Alfano, jucând rolul de înţelept. „Dar, la 77 de ani, eu nu voi mai putea aspira la funcţia de preşedinte al Consiliului”. Silvio Berlusconi, care se confruntă cu vreo trei procese în instanţele de judecată, dintre care unul pentru relaţii cu minore, şi-a exprimat intenţia, încă din luna aprilie, în timpul unui dineu cu jurnalişti ai presei străine, de a nu mai avea „vreun rol operaţional”. De atunci, şeful guvernului, slăbit prin zdrobitoarea înfrângere suferită la alegerile municipale, s-a gândit la succesiune, începând să predea conducerea partidului său, PDL, lui Angelino Alfano. Şi pentru prima dată de când a intrat în politică, în 1994, a numit un secretar naţional, în fruntea partidului, în care el este liderul. A dat, de asemenea, asigurări că nu intenţionează să candideze la preşedinţia Republicii, funcţie în care îl vede pe Gianni Letta, unul dintre cei mai fideli locotenenţi, „un muncitor neobosit”. Considerat persoana cea mai potrivită, de reală valoare, în excelente raporturi cu câmpul politic de centru-stânga. Guvernul Silvio Berlusconi a adoptat joi, noi şi severe măsuri de austeritate, în perspectiva realizării unui echilibru bugetar în 2014 şi liniştirii pieţelor, după cum a declarat o sursă guvernamentală. Economiile ar trebui să fie de circa 47 miliarde euro. Sunt prevăzute reduceri drastice în bugetele ministerelor şi autorităţilor locale, dar şi reduceri de impozite pentru antreprenori şi cetăţeni. Constrângerea bugetară survine după ce, prin măsurile adoptate anul trecut, concretizate în 25 miliarde euro, Roma şi-a reiterat angajamentul faţă de Bruxelles, de a avea un buget echilibrat în 2014, cu un deficit de 0,2% din PIB, faţă de 4,6% în 2010. Ceea ce e foarte greu. Măsurile luate de guvern vor trebui aprobate în parlament în 60 de zile.