Premierul a revenit la Novaci: “Reparăm digurile”

0
441

Potrivit cotidianului “Gorjeanul”, premierul Victor Ponta a revenit, aseară, la Novaci, localitate greu lovită de inundaţii. ,,Se aduc utilajele necesare ca sa reparăm digurile. Cel mai important lucru, de mâine (n.r. -astăzi) ne apucăm de treabă. Reconstruim ce avem de reconstruit, îi ajutăm pe oameni să-şi repare casele”, a spus primul ministru, aseară, la Novaci. Acesta a caracterizat situaţia de la faţa locului drept “într-adevăr cumplită”, dar Executivul va aloca sumele necesare pentru lucrări hidrotehnice şi repararea caselor distruse. Şeful Executivului a precizat că un rol în aceste inundaţii l-au jucat şi defrişările, abuzive,  atât cele de dinainte de 1989 cât şi dupa Revoluţie. În această dimineaţă, premierul Victor Ponta, revenit în mijlocul sinistraţilor din Novaci, a purtat discuţii cu aceştia, ridicându-le moralul,  cât şi cu autorităţile locale şi judeţene, pentru a stabili ce trebuie întreprins imediat, cu maximă operativitate, în vederea remedierii daunelor cauzate de inundaţii. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a dat publicităţii bilanţul inundaţiilor valabil astăzi, la ora 7.00. Trei oraşe, şapte comune şi 18 de sate componente; 150 persoane evacuate, 53 case inundate, 64 case izolate şi 98 gospodării inundate, 90 anexe gospodăreşti inundate. Au fost grav avariate  8 obiective socio-economice, 13 poduri, 18 podeţe şi 17 punţi pietonale. Nu pot fi exploatate 45,68 km de drum comunal; 52.45 km de drum forestier. Inundate sunt 88,3 ha teren arabil, 64,6 ha păşuni şi fâneţe şi 23 ha pădure.