De la criza cubaneză, din 1962, discursul despre un Al Treilea Război Mondial, în condiţiile unor dereglări ale Războiului Rece deja în act urmare a divizării Germaniei învinse, n-a lipsit de pe agenda politicii şi a mass-media internaţionale. El s-a acutizat mai ales în contextul unor acţiuni şi conflicte regionale, în structura celor două blocuri hegemone Est-Vest (revoluţia bupapestană, intervenţia din Cehoslovacia, în 1968, revoltele din Polonia, din 1970 şi, apoi, de la începutul anilor 80), dar şi în afara lor, în Orientul Mijlociu, America de Sud, Africa, ce antrenau, geopolitic, aceleaşi mari Puteri pe poziţii adverse.
Nu sunt însă puţine vocile care, în aceste ultime luni, sunt de părere, cu argumente forte şa la îndemână, că, în fapt, lumea de azi se află în plin război, iar faptul că acestuia nu i se atribuie calificativul de Mondial rămâne doar un aspect conjunctural şi insignifiant. Un lucru e cât se poate de clar: Pacea, în semnificaţia ei denominativă şi exactă, nu există, rămânând, precum în aserţiunile eleno-romanice de milenii, o nisus, o năzuinţă. adică, dacă nu chiar o aspiraţie neîmplinită şi, deci, insolubilă a umanităţii.
O radiografie – cu suport cartografic – propusă de un mare cotidian occidental foarte recent e mai mult de convingătoare, ba, s-ar putea spune, răscolitoare şi deopotrivă demnă nu doar de reflecţii şi declaraţii diplomatice, ci de măsuri şi soluţii conjugate la nivelul organismelor internaţionale, ele însele reclamând urgente restructurări şi resetări ale propriilor statute şi agende.
Iată doar câteva dintre cele mai critice locuri ale Planetei în care armele vorbesc şi un de nu doar muzele tac, ca să citez un faimos dicton latin, dar în legătură cu care din cancelariile cu pretenţii de arbitri ai lumii de azi nu auzim decât vagi şi insolubile… luări de poziţie.
Ucraina-Rusia, conflict inaugurat de anexarea Crimeii şi culminând cu doborârea avionului malayezian, reprezintă probabil momentul cel mai rezonant, din ştiute şi analizate raţiuni, ce-a făcut posibilă, cumva prin ricoşeu, o mai determinată revizitare a altora din varii şi, uneori, uitate locuri de pe Terra. Inclusiv cele active încă în republicile caucaziene, în Daghestan şi Cecenia, unde s-au pierdut mii de vieţi omeneşti şi de unde sunt exportaţi mii de mercenari pe fronturile războinice din Orientul Mijlociu şi nu numai.
În Libia, ca şi în Irak, anihilarea, prin forţă şi cu intervenţii externe, a regimurilor dictatoriale (dar legitimate, în condiţii şi contexte cu clare particularităţi istoric-religioase), n-a condus nici pe departe la instaurarea liniştii şi democraţiei; din contră, ultimele evoluţii indică un revers ale cărui consecinţe rămân greu de anticipat, dar egal de îngrijorătoare. Siria e un caz şi mai eclatant: mii de victime şi milioane de refugiaţi, într-un teatru care, extins în Nordul Irakului vecin, generează un risc cărora şi cei mai avizaţi analişti le este greu să le anticipeze urmările la scara Istoriei.
Şi lucrurile nu se opresc aici. ceva mai departe, la frontiera indo-pachistaneză, tensiunile au reaprins dispute vechi de peste jumătate de veac, îndeosebi după atacul unei grupări teroriste musulmane la Mumbai, în 2005; nici la graniţa afganistano-pachistaneză nu-i pace, iar victimele se numără cu sutele, dând campaniei contra mujahedinilor purtate de NATO şi de noua administraţie locală un timbru şi mai negru. Cât despre victime, cine ştie dacă vreo viitoare istorie le va putea repera şi consemna în toată amploarea lor.
Israel şi Palestina: conflict cu răni deschise, niciodată închise dacă nu în nişte „pauze” de prânz, cu crime împotriva unor civili, femei şi copii, în care însă, potrivit ultimelor relatări şi poziţii, nicio instanţă cât de cât neutră nu e în stare să desemneze un vinovat… unic. Şi, la urma urmei, de ce-ar face-o? În astfel de operaţiuni, toate părţile au coeficientul de vină.
Cât despre zone belicoase din America Centrală şi de Sud, acolo victimele, cu miile, au parte, cât se poate de regretabil, de o indiferenţă a Lumii aşa-zis civilizate, demnă de nişte triburi pierdute prin tărâmuri neştiute. În Mexic, de pildă, un monstruos război între forţele de ordine statale şi „armate” de mercenari în soldurile grase ale cartelelor de droguri au făcut, în ultimii ani, zeci de mii de victime, în care iarăşi majoritari sunt civilii. Inocenţii. Ei, de acolo şi de peste tot, asemenea călătorilor din avionul doborât în Ucraina, devin preţul absolut nejustificat, gratuit, bicisnic, pe care Lumea în care trăim îl achită cea de ceas într-o confruntare pe care ne ferim s-o numim… Război Mondial. Un cinism, îmi pare, dacă acceptăm ideea că un astfel de atribut ar trebui obligatoriu să fie circumscris celor două fronturi ce-şi dispută hegemonia lumii.
