Ieri, de Ziua Donatorului, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că fac toate demersurile necesare pentru facilitarea şi dezvoltarea medicinei de transplant. Chiar dacă în prezent donarea de organe întâmpină dificultăţi în întreaga lume, reflectate în listele lungi de aşteptare.
În România a continuat în acest an trend-ul ascendent al identificării şi îngrijirii donatorilor de organe aflaţi în moarte cerebrală înregistrat în 2013 (136), având până în prezent (luna iulie a.c.) peste 75 donatori reali, aceasta reprezentând 160 transplante renale, 70 hepatice, trei de cord şi mai multe sute de transplanturi tisulare. Aceste date menţin ţara noastră pe unul din primele locuri din Europa în privinţa procentului de creştere a numărului de proceduri de transplant. De asemenea, pentru prima oară, coordonatorii de transplant şi anesteziştii implicaţi în identificarea donatorilor sunt remuneraţi pentru activitatea lor. Totodată, România a transpus Directiva Europeană 2012/25, ceea ce va permite, începând cu anul viitor, aderarea la o platformă europeană care să permită identificarea mai rapidă a unor donatori pentru marile urgenţe din transplant. În data de 9 iunie, România a adoptat împreună cu celelalte state ale Consiliului Europei „Convenţia împotriva traficului de organe”, care urmează să fie ratificată în perioada următoare.
Numărul de centre acreditate pentru transplant a crescut
Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a crescut numărul de personal al Agenţiei Naţionale de Transplant cu cinci posturi. De asemenea, au fost acreditate 39 de spitale capabile să identifice şi să declare donatori în moarte cerebrală (dintre care 33 sunt centre noi), două centre pentru transplant hepatic (Fundeni şi Sf. Maria), patru centre pentru transplant renal (Fundeni, Cluj, Iaşi, Braşov) şi trei centre pentru transplant de cord (Târgu Mureş, Floreasca şi Institutul „C.C. Iliescu”). Anul trecut, şi Spitalul Judeţean din Craiova a primit acreditare pentru prelevare şi transplant osos, prima intervenţie având loc la începutul acestei luni.
Liste de aşteptare în toată Europa
Aceste activităţi au permis salvarea vieţii unui număr important de pacienţi care necesită transplanturi de organe, reducând listele de aşteptare, mărind longevitatea după transplant şi îmbunătăţind calitatea vieţii pacienţilor transplantaţi. În ceea ce priveşte donarea de organe, listele de aşteptare sunt destul de lungi în mai toate ţările de pe continent. În Europa, aproximativ 67.064 de persoane, cu vârste între 25 şi 60 de ani, privesc spre o şansă la viaţă. Astfel, 52.000 pacienți aşteaptă un transplant de rinichi, 7.000 aşteaptă un transplant hepatic, iar 3.600 aşteaptă un transplant de cord.