Filarmonica „Oltenia” dă notă… muzicală cartierelor craiovene

0
371

De săptămâna trecută, rând pe rând, din centrul orașului și cartierele craiovene au început să răzbată acorduri muzicale. Mici scene au fost improvizate fie pe străzi sau în părculețe, fie în curțile interioare ale blocurilor sau la locurile de joacă, atrăgând zeci, ba chiar sute de curioși. Inițiativa aparține Filarmonicii „Oltenia”, care, în cadrul stagiunii estivale, oferă craiovenilor mai multe microconcerte instrumentale şi corale de muzică clasică. „De fericire, ca și anul trecut – ba poate chiar mai mult decât atunci –, publicul este aproape de noi. Unii dintre craioveni ne urmăresc dintr-un cartier într-altul, iar zâmbetul care apare pe chipul lor când ne ascultă este cel mai bun indicator al succesului”, spune managerul instituției, Vlad Drăgulescu, referindu-se la această a II-a ediție a proiectului «Filarmonica „Oltenia” (RE)descoperă oraşul… în 33 de minute de muzică clasică». La concert sunteți invitați și astă-seară, ca și mâine, cu începere de la ora 19.45!

20 de microconcerte pe parcursul a două luni

Nu mai puțin de 20 de concerte în aer liber vor fi prezentate, în total, de membri ai Orchestrei Simfonice şi ai Coralei Academice în cadrul proiectului cultural «Filarmonica „Oltenia” (RE)descoperă oraşul… în 33 de minute de muzică clasică», care se desfășoară în perioada 10 iulie – 10 septembrie a.c. Prima ediție a acestuia a avut loc anul trecut, tot în perioada estivală.

«Ca și atunci, ne propunem să surprindem prin alegerea unor locuri cât mai neconvenționale pentru a concerta și să venim mult mai aproape de craioveni. Anul trecut am putut cuantifica succesul de care ne-am bucurat și din numărul crescut de spectatori, ca și din faptul că la primele concerte de la începutul stagiunii 2013-2014 am avut foarte mulți spectatori pe care i-am putut identifica ușor ca fiind noi. Sperăm că același lucru se va întâmpla și în acest an», a declarat Vlad Drăgulescu, managerul Filarmonicii craiovene.

„Avem din ce în ce mai mulți tineri în sala Filarmonicii”

Vlad Drăgulescu

Proiectul «Filarmonica „Oltenia” (RE)descoperă oraşul» vine după o serie de concerte ale Orchestrei de Cameră, condusă de dirijorul Răzvan Stoica, susținute sub genericul „Magia Paganini” în cadrul „Turneului (f)estival în oraș”, și după alte trei concerte intitulate „Voices of Music & Nature”, prezentate de Corala Academică în marile parcuri ale orașului. Astfel de evenimente în aer liber dau posibilitatea unui număr foarte mare de craioveni, în special tineri, să-i asculte pe muzicienii Filarmonicii „Oltenia”, nu puțini dintre ei venind, apoi, și în sala de concert.

«Avem deja din ce în ce mai mulți tineri pe scaunele din sala Filarmonicii și din ce în ce mai mulți tineri care participă la evenimentele pe care noi le aducem în stradă, în parcuri… Concertul coral din Grădina Botanică, de pe 8 iulie, aș putea spune că a fost cel mai aproape de idealul acestui proiect. Oamenii stăteau pe iarbă și ascultau muzică… Am reușit, cred, acolo să facem cea mai frumoasă trecere pe puntea aceasta dinspre o instituție ușor ermetică spre una publică de-adevăratelea, care servește cetățenii acestui oraș», a adăugat Vlad Drăgulescu.

Astă-seară, muzicienii cântă în centru, la „Lumea Copiilor”

Seria de 20 de microconcertele continuă, în această săptămână, cu alte două întâlniri muzicale. Una are loc chiar astă-seară, de la ora 19.45, în curtea interioară a Blocului 156 apartamente „Lumea Copiilor”, pe strada „Al. I. Cuza”, iar cealaltă – mâine, 18 iulie, tot de la ora 19.45, pe Calea Bucureşti – prelungirea Cartierului Lăpuş, Bl. O11. Prima parte a programului va fi susținută de un grup format din 20 de coriști (dirijor: Manuela Enache), care va oferi spre audiție prelucrări de folclor și Negro Spirituals (Gheorghe Danga – „Sârba-n căruță”, P.I. Ceaikovski – Canțoneta napolitană; Sabin Pautza – „Jericho”; „Glorious Kingdom”, „O, Rise and Shine” – spiritual song ș.a.). În partea a doua va evolua cvartetul de coarde format din Alexandru Marian (vioara I), Cristina Marina (vioara a II-a), Dorin Comșa (violă) și Elvis Ciuculescu (violoncel). În program: Richard Rodgers – „I whistle a happy tune”; Goran Bregovici –  Tango; Nino Rota – temă din filmul „The Godfather” („Nașul”); Leroy Anderson – Jazz pizzicato; J. Strauss-tatăl – Sperl-Polka, op. 133; W.A. Mozart – „Eine kleine Nachtmusik” ș.a.

***

Alte șapte microconcerte sunt programate în luna august, urmând a fi susținute de un ansamblu de coarde condus de dirijorul Alexandru Iosub și de un cvartet de alamă şi percuţie. Ultimele șase vor avea loc în luna septembrie și vor aduce în fața craiovenilor, în diverse locuri din oraș, două trio-uri și un duo.