Nou schimb de replici Băsescu-Ponta: Când am zis că Ponta se poartă ca un pisic, n-am exagerat/ Când te bagi în cocină, te mănâncă porcii

0
280

Preşedintele Traian Băsescu susţine că premierul Victor Ponta nu a fost niciodată pregătit la consultările de la Cotroceni şi a precizat că s-ar putea să ia decizia de a face publice toate întâlnirile cu acesta. În replică, premierul spune că a greşit atunci când a mers, luni, la o discuţie cu preşedintele, dar a ajuns la concluzia că „atunci când te bagi în cocină, te mănâncă porcii”. Şeful statului a precizat ieri, la emisiunea Evenimentul Zilei, difuzată de B1 TV, că premierul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, „nu aveau nici un fel de cifră pregătită” la consultările de la Cotroceni, pe tema reducerii CAS. „Aveau doar poveşti, enunţuri de genul să îmbunătăţim colectarea, să facem să funcţioneze ANAF, enunţuri pe care orice parlamentar le poate face”, a arătat şeful statului. Acesta a explicat în emisiune că a făcut publică înregistrarea discuţiei de luni cu premierul şi ministrul de Finanţe ca urmare a declaraţiilor lui Victor Ponta, conform cărora ar fi avut „un ton bădăran cu doamna ministru”. „După părerea mea, a fost o discuţie absolut corectă. Nu am jignit-o nici o clipă”, a opinat Băsescu, adăugând că ar putea decide să facă publice toate întâlnirile cu premierul. „Vă asigur că, dacă la un moment dat voi lua decizia de a face publice întâlnirile pe care le-am avut cu Victor Ponta… (…) S-ar putea să îi arăt cum arată, de când este premier. Când am spus că se poartă ca un pisic cu mine, nu am exagerat deloc”, a comentat Traian Băsescu.

„Îmi pare rău şi am făcut o greşeală că m-am dus la Cotroceni. Eu am gândit instituţional, că între instituţii trebuie să existe respect, dar m-am învăţat: când te bagi în cocină, te mănâncă porcii”, a spus ieri, în şedinţa de guvern, Victor Ponta. Revenind la subiectul reducerii contribuţiile de asigurări sociale, premierul a precizat că acestea vor scădea, „evident”, de la 1 octombrie, explicând că măsura este susţinută de mediul de afaceri şi poate contribui la fiscalizarea locurilor de muncă în actualul context economic favorabil. Reducerea CAS este acoperită contabil din creşterea accizei, taxa specială pe construcţii şi încasări suplimentare inclusiv pe baza noii Legi a insolvenţei, dar economia nu necesită doar contabilitate, ci şi un pic de minte, care uneori lipseşte „la cel mai înalt nivel”, a spus premierul. „Ministrul Voinea (n.r. – Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget) mă întreba dacă preşedintele ştie că acea reducere a deficitului, faimosul MTO pe care l-a învăţat toată lumea aşa deodată, este trecut şi în Legea bugetului de stat, şi în Strategia fiscal-bugetară, nu era ceva rău. Ceea ce românii nu ştiu este că e o decizie criminală, antiromânească, a preşedintelui Băsescu – Polonia şi Ungaria ajung la aceleaşi ţinte de deficit structural în 2018, nu în 2015, Franţa, Italia, Portugalia, toţi ceilalţi, în 2017 – Băsescu a vrut 2015, ca «după noi, potopul». Strict ca sustenabilitate – m-am uitat încă o dată pe toate datele – avem anual o încasare suplimentară de 2,6 miliarde din creşterea accizei, 1,5 miliarde din taxa specială pe construcţii şi, am verificat şi acum, faţă de anul trecut, la venituri curente, pe primele şase luni avem 3 miliarde de lei în plus. Deci, dacă e vorba de contabilitate, acoperim contabil, doar că economia nu e doar contabilitate, mai e şi un pic de minte, care uneori lipseşte la cel mai înalt nivel”, a spus Ponta în şedinţa de guvern. El a făcut referire din nou şi la veniturile care ar urma să fie atrase pe baza noii Legi a insolvenţei, statul având de recuperat 41 miliarde lei de la firme în insolvenţă, şi din reorganizarea ANAF. „Dacă nu facem acum reducerea CAS, cu creştere economică, încasări suplimentare şi venituri certe, înseamnă că nu o să mai putem să o facem niciodată”, a crede premierul. Marţi, premierul a estimat că CAS vor fi reduse la angajator cel mai târziu la 1 ianuarie, dacă preşedintele Traian Băsescu atacă proiectul de lege la Curtea Constituţională a României. Ieri, în şedinţa de guvern, premierul le-a transmis miniştrilor care sunt şi parlamentari că proiectul de reducere a CAS probabil va fi retrimis Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu şi va trebui votat din nou în luna septembrie.