Conducerea Ministerului Comunicaţiilor a prezentat recent, stadiul măsurilor de reorganizare şi modernizare a instituţiilor din subordinea sa : Compania Romtelecom la care statul român deţine o participaţie de 45,99 %; Comasarea Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI), Centrului Naţional „România Digitală”(CNRD) şi a Centrului Naţional de Supecomputing şi nu în ultimul rând, Reorganizarea şi modernizarea Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii (SNR).
Referitor la compania Romtelecom, s-a stabilit un calendar comun pentru listarea pe bursă în 12 luni a titlurilor deţinute de statul român la Romtelecom, fuzionarea Cosmote cu Romtelecom, precum şi numirea domnului Stefanos Theocharopoulos drept candidat comun la conducerea companiei Romtelecom.
Centrul “România Digitală”
„Pentru evaluarea beneficiilor procesului de fuziune şi listare la bursă vor fi angajaţi consultanţi independenţi, o bancă de investiţii de reputaţie internaţională, agreată de ambii acţionari, care va fi angajată până la 1.09.2011, precum şi o o societate de avocati care va oferi consultanţă şi asistenţă juridică în scopul protejării intereselor legale ale acţionarilor Romtelecom şi Cosmote, care va fi angajată până la 1.08.2011. Consultanţii vor realiza un raport şi un plan de proiect până la data de 1 decembrie 2011” se precizează într-un comunicat al MCSI. Pe de altă parte, există deja un proiect de HG prin care Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, Centrul Naţional România Digitală şi Centrul Naţional de Supercomputing se vor comasa şi se va infiinţa Centrul “România Digitală”. Centrul “România Digitală” se va ocupa de gestionarea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Sistemului Naţional Electronic de Plată a Taxelor şi Impozitelor – Ghişeul.ro, Sistemului Electronic Naţional (SEN), Serviciului de Atribuire Electronica a Autorizatiilor de Transport (SAET), Punctului de Contact Unic (PCU).
Au început procedurile de restructurare la Poştă
Prin unirea celor trei centre se vor desfiinţa 6 posturi de conducere, va exista un singur preşedinte şi se vor reduce cheltuielile administrative, precum şi cheltuilele cu personalul, activitatea devenind mult mai flexibilă şi eficientă. Societatea Naţională de Radiocomunicaţii a înregistrat în primele cinci luni ale anului 2011, o creştere a volumului de vânzări faţă de aceeaşi perioada din anul 2010. În vederea eficientizării companiei s-a urmărit reducerea cheltuielilor legate de personal, cheltuielilor legate de deplasări, precum şi reducerea sporurilor de responsabilitate şi complexitate, urmând a fi desfiinţate un număr de 450 de posturi. „Unul dintre principalele obiective ale Radiocom este creşterea calităţii serviciilor de broadcasting pentru a permite difuzarea şi transportul radio şi TV în format în format digital T-DAB (Terrestrial Digital Audio Broadcasting) şi DVB-T (Terrestrial Digital Video Broadcasting)” se mai spune în comunicatul de presă. În prezent, Radiocom a lansat două proiecte pilot pentru transmisii digitale: unul pentru televiziune, DVB-T (Digital Video Broadcasting-Terrestrial), şi unul pentru radiodifuziune,T-DAB (Terrestrial-Digital Audio Broadcasting). Ambele proiecte fac parte din strategia de modernizare a rețelelor publice de radiodifuziune și televiziune. Începând de marţi, 5 iulie, au început şi procedurile de restructurare la Compania Naţională Poşta Română, anunţate pe data de 17 iunie a.c.