Am ratat până am gafat

1
352

Alb-albaştrii s-au jucat cu ocaziile în Giuleşti şi au pierdut din cauza singurei şanse oferite gazdelor

Craiova a jucat în Giuleşti într-un 4-4-2 cu medie scăzută de vârstă, căpitanul Pleşan şi play-maker-ul Ferfelea neprinzând surprinzător vreun minut pe teren. Bancu şi Băluţă au declanşat din benzi tonul ocaziilor, nu mai puţin de cinci în prima repriză, clare, la poarta giuleşteană, care a rămas neverosimil intactă. Mateiu a fost îndreptăţit să ceară penalty în toiul dominării alb-albastre dar nu a primit satisfacţie. Imediat, Băluţă a finalizat cu capul sub bară, dar a fost negat de intervenţia portarului giuleştean. Ivan şi Bancu s-au invitat reciproc să deschidă scorul şi Craiova a intrat la vestiare întrebându-se cum de nu şi-a luat deja avantaj decisiv. Partea secundă a adus unicul gol al meciului la o fază în care Brac a ezitat fatal. Gane a schimbat neinspirat la pauză, Herghelegiu neaducând decât câteva “călcâie” ineficiente când alb-albaştrii aveau nevoie de verticalizare. Postul de fundaş dreapta a rămas punctul nevralgic al echipei, Dănănae fiind şters şi încununându-şi prestaţia cu eliminarea stupidă din final. Craiovenii au acuzat şocul golului primit şi au replicat abia la un sfert de oră. Neacşa a crescut turaţia în banda stângă, iar prin incursiunile sale au apărut cele mai mari oportunităţi, culminând cu cea monumentală irosită de Curelea. Vârful care a avut onoarea să poarte şi banderola a ocolit poarta goală cu un şut din 6 metri, iar la câteva minute a fost la fel de imprecis la o altă mare şansă. Craiova a pierdut în faţa unei echipe modeste, parcă adunată de prin parcuri, dar care şi-a valorificat spiritul şi oportunitatea ivită. La final, alb-albaştrii nu stiau dacă să regrete ratările sau să se bucure că au scăpat de un derby cu Steaua de care nu par încă a fi pregătiţi.

Echipa din Bănie şi-a upgradat lotul prin transferurile făcute, dar suferă încă la capitolele omogenitate şi eficienţă, lipsa de maturitate evidenţiindu-se într-un joc cu un adversar ideal pentru debutul de sezon.

200 de fani au susţinut Ştiinţa în Giuleşti

În ciuda programării destul de nefericite, în plină săptămână şi la o oră deloc de prime-time, nu mai puţin de 200 de suporteri au fost alături de alb-albaştrii în Giuleşti. Ei şi-au încurajat permanent favoriţii şi în ciuda eşecului la final au intonat imnul Universităţii fiind aplaudaţi inclusiv de căpitanul gazdelor, Daniel Pancu. Fanii au afişat şi mesajul “Onoare celor care nu confundă istoria Craiovei cu un SRL.

Stadion: Valentin Stănescu (Giuleşti)

Spectatori: 3000.

Rapid: Drăghia – Tânc, Al. Iacob, Ct. Păun, Stoica  – Coman, Săndulescu, V. Negru, Selagea – Pancu (90 Călin), Ciolacu (89 Martin)
Antrenor: Marian Rada

CS Universitatea Craiova: Brac 4 – Dănănae 4, Frăsinescu 5, Kay 6, Vătăjelu 6 – Băluţă 7, Madson 6, Mateiu 7, Bancu 7 (60 Neacşa 7) – Ivan 6 (47 Herghelegiu 5), Curelea 6

Antrenor: Ionel Gane

Arbitri: George Rădulescu 6 – Marius Nicoară 6, Sebastian Stoianov. R.: Andrei Chivulete.

Observatori: Victor Berbecaru, Romulus Chihaia.

1 COMENTARIU

Comments are closed.