Cealaltă identitate / În căutarea rădăcinilor

0
399

Aşa cum relatam în numărul de ieri, la Curtea de Argeş au continuat manifestările înscrise în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie sub genericul „Nopţile de Poezie” (Poetry Nights), aflat la cea de-a 18-a ediţie, într-un climat de fructuoasă comuniune sub semnul prieteniei şi al împărtăşirii de impresii şi de experienţe creative ce depăşesc, cum e şi firesc, graniţele literaturii. Cei şaizeci de participanţi din patruzeci de ţări de pe toate continentele au avut, astfel, duminică, prilejul unei excursii în nordul judeţului Argeş, la Barajul de la Vidraru, impresionaţi de măreţia lacului de acumulare, ca să nu mai vorbim de peisajul montan în arhitectura naturală restructurată de orgoliul constructorilor captivantului Transfăgăraşan.

În drum, ne-am oprit la străvechea mănăstire „Corbi de piatră”, pecete a geniului ctitoritor al străbunilor de pe aceste meleaguri care şi-au găsit aici un refugiu, prin primul primele secole ale creştinismului sub oprimarea unor hoarde de păgâni. Discut cu câţiva dintre poeţii pe care mi i-am făcut prieteni, volubila columbiană Bella Clara Ventura, care, trăitoare în Mexic de mulţi ani, nu-şi poate reprima nostalgia după peisaje oarecum similare din ţara sa de baştină, acolo unde munţii şi oceanul au pus geniul constructor al omului la grele şi, până la urmă, triumfale probe. Ea îmi vorbeşte despre bucuria de a descoperi, aici, în aceste zone româneşti, o natură încă virgină, admirând casele ce mai păstrează stilul arhitectural din trecutul chiar îndepărtat, fapt pe care nu-l mai întâlneşti în Occidentul supermodernizat.

Cu o seară înainte, gazda festivalului, poeta Carolina Ilica, a avut inspirata idee de a încheia recitalul poetic cu o provocare ce avea să se dovedească de un real succes şi cu un pact nescontat nici de ea şi cu atât mai puţin de către oaspeţi. Ne-a incitat,după ce ea însăşi a dat tonul, interpretând o doină din zona sa natală, a Apusenilor, să cântăm fiecare câte un cântec, un fragment, o bucată, scoasă din memoria adormită, din folclorul ţării din care provenim. Idee, cum spunea,  acut provocatoare, care, după un interval de divertisment şi de îndoieli (mai fiecare îşi declina orice vocaţie muzicală, ba chiar afirmând că n-au mai cântat din copilărie, s-a încins o competiţie din care n-au lipsit nici momentele amuzante, nici surprize captivante, aşa cum s-a întâmplat cu poetul ucrainean Dmytro Chystiak care, declarând că toţi cei apropiaţi îl sfătuiesc să se abţină de la cântat, a interpretat un emoţionant cântec vechi popular din zona în care de câteva luni tragedia unui război civil e în toi.

Nici cuplul de spanioli… nu s-au lăsat prea mult aşteptaţi, el uzând şi de o muzicuţă, iar ea, un talent actoricesc, făcându-ne martori ai unei scenete în baza unei vechi balade pe care o conservase de la bunica sa şi în care dimensiunea ludicului se prezenta în toată transparenţa ei translingvistică.

Cu venerabila poetă franceză Nicole Laurent Catrice, de o curiozitate juvenilă molipsitoare, m-am întreţinut, apoi, în drumul dus-întors spre barajul de la Vidraru. Fermecată de istorie şi de… istorii, adică de poveştile copilăriei, cu un farmec nelipsit de fiorul poetic atât de propriu în cele cinci zile ale festivalului, mi-a relatat întâmplări amuzante, „populare”, aşadar, din trecutul regal şi nobiliar al Franţei, din care nu putea lipsi, desigur, Napoleon.

Zile pline de dezbateri, în care parcă graniţele lingvistice s-au topit, poezia găsindu-şi propriul ei limbaj, sub semnul acelei comuniuni pe care numai actul creator, ca emblemă a spiritului uman, îl poate legitima.

Curtea de Argeş, 13 iulie