233 de dascăli doljeni susţin astăzi examenul de Definitivat

0
349

Cadrele didactice care vor să îşi construiască o carieră în învăţământ trec astăzi prin emoţiile examenului de Definitivat. Candidaţii înscrişi şi-au validat dosarele și au trecut deja de două inspecţii speciale la clasă, iar astăzi susţin proba scrisă, urmând să afle rezultatele finale în data de 24 iulie a.c.

233 de profesori susţin astăzi examenul de definitivat, acesta fiind primul pas important în învăţământul preuniversitar, urmat de obţinerea gradelor didactice. Potrivit Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, proba scrisă va fi susţinută la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, începând cu ora 10.00, durata de redactare a lucrării fiind de patru ore. Pentru a se putea prezenta la proba scrisă, candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: calificativul parţial pentru anul şcolar în curs să fie “Bine” sau “Foarte bine”; media notelor finale la inspecţiile speciale să fie cel puţin 8; stagiul efectiv de predare la catedră să fie de cel puţin un an (sau ore de predare echivalente normei de un an), ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite.

Accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul 8.00 – 8.45, pe baza actului de identitate valabil. Candidaţii şi asistenţii supraveghetori nu pot avea asupra lor, în sala de examen, genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanţă. Materialele nepermise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen. Candidatul care se va retrage din proprie iniţiativă va putea solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii; el va preda lucrarea şi foaia cu subiecte şi va părăsi sala după cel puţin o oră, dar nu la mai mult de trei ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare. Examenul de Definitivat se va desfăşura sub supraveghere video, similar cu examenul de Titularizare. Dacă sunt eliminaţi din examen pe motiv de fraudă, candidaţii nu vor mai avea voie să mai participe în sesiunea următoare.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 19 iulie

Potrivit calendarului examenului de Definitivat, primele rezultate vor fi afişate în cursul zilei de 19 iulie; în perioada 19-20 iulie, candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii. Acestea vor fi soluţionate până în data de 24 iulie, când vor fi afişate rezultatele finale. Candidaţii care au început activitatea didactică în sistemul de învăţământ preuniversitar anterior anului şcolar 2012 – 2013 se pot prezenta la examen în trei sesiuni, în cel mult 5 ani de la finalizarea stagiului, fără a depăşi 7 ani de predare efectivă la catedră, cu statut de cadru didactic calificat. Candidaţii care desfăşoară activitate didactică în sistemul de învăţământ preuniversitar începând cu anul şcolar 2012 – 2013 se pot prezenta la examen după efectuarea stagiului minim prevăzut în trei sesiuni, în cel mult 5 ani de la începerea primului stagiu.

Candidaţii care din motive obiective (dovedite cu documente) nu pot participa la efectuarea inspecţiilor speciale la clasă sau nu se pot prezenta la susţinerea probei scrise au dreptul de a se înscrie la examen în sesiunea următoare, nu sunt consideraţi respinşi, iar sesiunea respectivă nu este luată în considerare între cele trei sesiuni prevăzute de lege. Cadrului didactic care are statut de titular şi care nu dobândeşte definitivarea în învăţământ în perioada prevăzută de lege i se desface contractul de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, pierzând calitatea de titular al sistemului de învăţământ preuniversitar. Cadrele didactice care nu obţin definitivarea în învăţământ pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.