De regulă, ambasadorul SUA la Bucureşti, Henry Mark Gitenstein, îşi cumpăneşte bine cuvintele când face câte o declaraţie în calitatea pe care o are. Chiar dacă nu toate rostirile sale sunt realmente inspirate, ca, de pildă, recentele aprecieri asupra deciziei Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea propunerilor de revizuire a Constituţiei, Excelenţa Sa Mark Gitenstein se dovedeşte un bun cunoscător al realităţilor româneşti. Etichetându-l pe senatorul de Dolj şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, „un bun prieten al meu şi cel mai bun prieten al Americii”, în discursul prilejuit de celebrarea celei de a 235-a aniversări a ţării sale, Mark Gitenstein l-a decorat, practic, pe demnitarul român. A crede că a făcut-o dintr-o curtoazie de circumstanţă e o naivitate. Mircea Geoană este fostul ambasador al României la Washington, unde s-a descurcat excelent, şi fostul şef al diplomaţiei de la Bucureşti, misiune de care s-a achitat mai mult decât onorabil. Nuanţarea menţionată, în faţa invitaţilor, are rostul ei, mai ales că survine într-un moment în care Mircea Geoană se află într-un plan secund al scenei politice şi chiar la nivelul partidului său. Revenirea în prim-plan ar putea fi catalizată de această gratulare, deloc lipsită de miez. Sigur că o asemenea afirmaţie ar fi fost de dorit premergător alegerilor prezidenţiale din 2009, pe care Mircea Geoană le-a pierdut la mustaţă, în temeiul voturilor din afara ţării. După ce în campania electorală i se imputase, cu mare tapaj, o vizită discretă făcută la Moscova. Şi atunci Mircea Geoană era pro-american şi atunci era un bun prieten al Americii. Într-o telegramă WikiLeaks din 2009, Mircea Geoană, la vremea respectivă candidat favorit la preşedinţia României, avea parte de o caracterizare deloc flatantă: „instabil, ranchiunos, indecis şi lipsit de substanţă”. Iar într-o altă telegramă, din 2008, oficialii americani citau o caracterizare făcută de colegii britanici lui Mircea Geoană: woobly. În traducere instabil. Ceea ce nu era deloc adevărat, dar ce importanţă mai are. Raţionamentul politico-diplomatic reconfortant al Excelenţei Sale Mark Gitenstein ar putea să fie unul indus chiar de la Casa Albă. Oricum, Mircea Geoană rămâne un politician de valoare, copt, şi, de ce nu, unul care mai are multe de spus. Disponibilităţile intelectuale, abilitatea diplomatică, talentul politic îl recomandă pentru o altă repoziţionare. Nutrind convingerea că Excelenţa Sa Mark Gitenstein a spus ceea ce simte, de când se află la Bucureşti, nu ne rămâne decât să-i spunem că suntem deplin de acord cu afirmaţia sa, în care şi credem. Singurul regret, mărturisirea făcută survine tardiv, dar, evident, contează.
