Premieră estivală la Teatrul „Colibri”: „Pe urmele lui Harap Alb”

0
339


„Maratonul păpuşilor” continuă la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” cu un spectacol prezentat pentru prima dată chiar astăzi, de la ora 19.00, în Piaţa „William Shakespeare”. „Pe urmele lui Harap Alb” se înscrie în seria reprezentaţiilor în spaţii neconvenționale pe care instituția o propune publicului craiovean încă din 2013. Coordonatorul acestui proiect este Rodica Prisăcaru, care, alături de Alis Ianoş, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Emanuel Popescu, Mugur Prisăcaru și Ionica Dobrescu, invită prichindeii într-o plimbare alături de celebrele personaje ale poveştii lui Ion Creangă. „Pe urmele lui Harap Alb” publicul va mai merge și în Piaţa „Mihai Viteazu” (9 iulie), Parcul „Nicolae Romanescu” (10 iulie), Piaţa Ierusalim (11 iulie), Parcul „Sf. Dumitru” (12 iulie), la ora 19:00. Craiovenii s-au bucurat de avanpremiera acestei reprezentaţii la închiderea celei de-a 65-a stagiuni a Teatrului „Colibri”, precum şi la finalul atelierelor de creaţie din cadrul Fabricii de Poveşti electroCOLIBRI.