Camera Agricolă Dolj, fruntaşă la întocmirea de proiecte pe Măsura 1.4.1.

1
405

S-a tras linie după prima sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 1.4.1. „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă” din acest an, încheiată la 30 iunie a.c., o sesiune cu atât mai interesantă, cu cât întocmirea documentelor s-a făcut, pentru prima dată de la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în mod gratuit de către specialiştii Camerei Agricole (CA) Dolj. Acest lucru a fost posibil graţie unui proiect pentru servicii de consultanţă, câştigat de Consiliului Judeţean Dolj, prin accesarea Măsurii 143 „Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori”.

Laurenţiu Ivanovici

Gratuitatea şi-a spus cuvântul

Doljenii au profitat din plin de suportul acordat de Camera Agricola Dolj în sesiune din luna iunie a.c., astfel că specialiştii au întocmit gratuit 620 de proiecte în vederea accesării de fonduri nerambursabile pentru fermele agricole de semisubzistentţă. Potrivit conducerii CA Dolj, valoarea totală a cererilor de finanţare se ridică la 4,65 milioane de euro. „Dat fiind numărul numărul mare de solicitari, în această perioadă (n.r. – 1-30 iunie a.c.) specialiştii Camerei Agricole Dolj şi-au prelungit programul de lucru, astfel încât toate aceste proiecte să fie finalizate şi depuse în termenul prevăzut. Numărul foarte mare de solicitanţi s-a datorat faptului că proiectele au fost întocmite gratuit pentru prima dată, dar şi faptului că Măsura 1.4.1. a fost mediatizată şi cunoscută de către persoanele care deţin ferme agricole de semisubzistenţă. Conform datelor centralizate la Bucureşti, Camera Agricolă din Dolj se numără printre primele pe ţară, ca număr de proiecte realizate, dar poziţia exactă pe care ne situăm o vom afla miercuri, pe 6 iulie, la Sibiu, unde va avea loc o întâlnire în care vor fi prezentate şi discutate rezultatele obţinute pe Măsura 1.4.1.”, a explicat Laurenţiu Ivanovici, directorul  CA Dolj.

Instalarea tinerilor fermieri reprezintă activitatea de înfiinţare şi/sau preluare prin transfer de proprietate şi/sau arendă/concesionare a unei exploataţii agricole între 6 şi 40 UDE, care produce în principal produse agricole vegetale şi animale.

S-a deschis Măsura 1.1.2.

În prezent, doljenii sunt invitaţi să depune proiecte pe o nouă sesiune pentru „Instalarea tineilor fermieri”, aferentă Măsurii 1.1.2. Calendarul pentru această măsură este 1 – 29 iulie şi 1 – 30 noiembrie 2011. „Începând cu 1 iulie, s-a deschis Măsura 1.1.2. Instalarea tinerilor fermieri, care se referă la creşterea veniturilor exploataţiilor, conduse – aşa cum reiese din denumire – de tinerii fermieri. Sprijinul acordat în cadrul măsurii are ca scop dezvoltarea exploataţiilor agricole, din care rezultă, în principal, produse agricole vegetale şi animale”, explică şeful Camerei Agricole Dolj. Valoarea sprijinului nerambursabil pentru instalarea tinerilor fermieri este cuprins între 10.000 şi 25.000 de euro pentru o exploataţie şi poate fi obţinut de persoanele eligibile. „Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 1.1.2. sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE; este situată pe teritoriul ţării şi este înregistrată în Registrul fermelor şi Registrul agricol”, precizează Laurenţiu Ivanovici.

Persoanele fizice trebuie să se înregistreze ca PFA

Astfel, categoriile de beneficiari eligibili care pot solicita sprijin nerambursabil prin Măsura 112, sunt: persoana fizică şi persoana fizică înregistrată şi autorizată (PFA) în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare. „Este important de ştiut că persoanele fizice vor fi acceptate ca potenţiali beneficiari dacă se angajează să se autorizeze ca persoane fizice autorizate în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind selectarea Cererii de finanţare”, atenţionează conducerea Camerei Agricole judeţene.

… Şi să aibă cunoştinţe în domeniu

Pentru a obţine sprijinul, solicitantul trebuie să îndeplinească un minimum de condiţii obligatorii: are sau se angajează să dobândească competenţe şi calificări profesionale în raport cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare; prezintă un Plan de afaceri pentru dezvoltarea activităţilor agricole din cadrul exploataţiei agricole (Planul de afaceri se întocmeşte de către Camera Agricola Dolj) şi trebuie să includă detalii privind investiţiile care se realizează, demonstrând că cel puţin 30% sprijinul acordat va fi investit pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare, modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei. „La verificarea conformităţii Planului de afaceri, solicitantul sprijinului trebuie să demonstreze că dimensiunea fermei este de peste 10 UDE şi a crescut cu minimum 4 UDE de la data aprobării deciziei individuale de acordare a acestuia. Tinerii fermieri trebuie să restituie întreaga sumă primită dacă îşi încetează activitatea agricolă mai devreme de trei ani de la data depunerii solicitării de plată pentru cea de a doua tranşă”, atenţionează Laurenţiu Ivanovici.

***

Elaborarea şi multiplicarea de proiecte fără cheltuieli eligibile, pentru Măsura 1.1.2., este de 3 lei/100 euro din valoarea proiectului. Tariful pentru întocmirea cererilor de plată este de 2 lei/100 euro din valoarea cererii, iar realizarea actelor adiţionale este de 300 de lei.

***

Unitatea de Dimensiune Economică (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole. Valoarea unei unităţi de dimensiune economică este de 1.200 Euro, iar formula de calcul a UDE, în funcţie de tipul de cultură sau animale, se diferenţiază astfel:

CULTURĂ – UDE/HA

Grâu comun – 0,28;

Orz – 0,246;

Porumb boabe – 0,213;

Cartofi – 1,174;

Sfeclă de zahăr – 0,547;

Legume proaspete, pepeni, căpşuni (în câmp) – 2,257;

Legume proaspete, pepeni, căpşuni (în spaţii protejate) – 17,481;

Ciuperci – 17,5;

Plante furajere, pajişti temporare – 0,168;

Rapiţă – 0,175;

Floarea-soarelui – 0,173;

Plantaţii de pomi şi arbuşt fructiferi – 2,125;

Viţă de vie – soiuri nobile pentru vin – 1,749;

Viţă de vie – alte soiuri pentru vin – 1,374;

Viţă de vie – struguri de masă – 1,867.

ANIMALE/PĂSĂRI – NUMĂR CAPETE – UDE/CAP

Bovine de 2 ani şi mai mari, masculi – 0,089;

Vaci de lapte – 0,261;

Oi, femele pentru reproducere – 0,008;

Capre, femele pentru reproducere – 0,033

Scroafe pentru reproducere, peste 50 kg – 0,243;

Păsări, broileri – 100 capete – 0,45;

Găini ouătoare – 100 capete – 0,596;

Curcani – 100 capete – 0,576;

Raţe – 100 capete – 0,328;

Gâşte – 100 capete – 0,878;

Stupi – 0,083.

 

 

1 COMENTARIU

  1. Felicitari pentru modalitatea de abordare a masurii 141, adica prin o alta masura adica 143, am si eu un tren de 2,400 mp cu cartofi si ma intereseaza si pe mine realizarea unui un plan de afaceri gratuit pentru sesiunea din toamna, oare pot primi un model spre al adapta la ceea ce am eu?
    va multumesc

Comments are closed.