Ideea organizării de expoziţii cu vânzare de produse legumicole de sezon, oferite de producătorii doljeni, când în Piaţa Prefecturii, când în vecinătatea statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, adică în faţa Primăriei, poate avea, în egală măsură, partizani şi contestatari. Dacă susţinem că centrul istoric al Craiovei, altminteri nu de mult reabilitat şi chiar redesenat, nu se pretează la asemenea iniţiative comerciale, ne-am putea trezi cu argumente de natură strict economică, bine rostuite, adică nu înţelegem necesitatea promovării produselor legumicole eco doljene, prin practicarea unui comerţ civilizat. Sau cine mai ştie ce alte justificări. Oricum, între o expoziţie floricolă, una de pictură sau a meşterilor olari şi tarabele cu varză, roşii, castraveţi, ceapă şi lubeniţe există o diferenţă cel puţin de gust. Elevat. Pieţele tradiţionale ale Craiovei, modernizate în timp, pentru cine a trecut prin ele în ultimele zile, chiar arată bine, din toate punctele de vedere, de la aprovizionare, într-o diversitate sortimentală, la preţurile practicate. Dar să admitem că asemenea mofturi estetizante nu-şi au rostul. Deşi discutăm despre ceea ce se derulează în centrul istoric al unui mare municipiu, care revendică o respiraţie europeană. Sâmbătă dimineaţă, atenţia celor ieşiţi la promenadă a fost reţinută nu doar de expoziţia ca atare, discutabilă ca oportunitate, ci de un taraf de lăutari din împrejurimile Craiovei, care interpreta cu năduf o muzică de tiribombă, specifică târgurilor şi locurilor de agrement din teritoriu. Nu opinăm că trebuia adusă vreo formaţie en-vogue, vreun consacrat ansamblu folcloric sau oferită muzică simfonică, dar trupa de lăutari de duzină, o copie a celor de la Mambo Siria, putea să lipsească din peisaj şi asta din respect, repetăm, pentru istoria încărcată a perimetrului respectiv. Se spune că despre gusturi nu se discută. Să fim, totuşi, serioşi. Nu aduci o formaţie de lăutari de duzină să interpreteze la tobe şi instrumente de percuţie nu ştiu ce repertoriu, de asurzitor zgomot şi prost gust. Aşa cum nu întâmpini, când eşti amfitrion, musafirii în trening sau pijama. Sâmbătă dimineaţa, centrul Craiovei părea luat cu asalt de prostul gust. Dacă pretenţiile noastre civice se amestecă până acolo încât şi aşa ceva este tolerabil, atunci putem spune că au lipsit grătarele de mititei şi butoaiele cu bere, pentru o nouă fotografie a centrului Craiovei europene.
Cu adevarat dezgustator. Am avut nesansa sa trec exact in momentul in care “cantaciosii” respectivi erau in mama recitalului…
La fel de dezgustator cum este si faptul ca din ce in ce mai multi craioveni incep sa incinga gratarele in gradina din fata blocului, in special cei care locuiesc la parter (fara sa mai conteze noua lege in privinta asta). E incredibil ce poti vedea uneori in cetatea Baniei.
Vericule, asta stim , asta facem: legume proaste bine “pesticizate” si muzica de iarmaroc. Ce bine ar fi mers un Strauss cu rosiile tuguiate da polenizate cu bondari.Bondari naturali? Ce chestie!
Comments are closed.