Tribunalul Dolj își schimbă sediul

0
396

Tribunalul Dolj își mută sediul în clădirea Curții de Conturi, de pe strada Brestei din Craiova. Decizia a fost luată ca urmare a demarării lucrărilor de construcție a unui nou sediu pentru această instanță. Mutarea se va face în mai multe etape, prima care se va muta urmând să fie Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale după cum anunță reprezentanții instanței craiovene.

Având în vedere că lucrările de construcție al noului sediu al Tribunalului Dolj au fost deja demarate, și vor perturba activitatea instanței întrucât noua clădire va fi ridicată în aceeași curte, activitatea se va desfășura într-o altă clădire de pe strada Brestei. Prin hotărârea nr. 209/9 mai a.c. a Consiliului Local Craiova, Tribunalului Dolj i-a fost atribuit pentru început în folosință parterul actualului sediu al Curțiide  Conturi, de pe strada Brestei, nr. 97. Ulterior, după ce Curtea de Conturi va elibera și etajele superioare ale clădirii, această instituție depinzând la rândul său de finalizarea lucrărilor la un nou sediu, tot prin hotărâre  a Consiliului Local Craiova vor fi atribuite Tribunalului. Astfel, pentru început, la parterul clădirii va funcționa Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, iar la etajele I și II vor fi relocate celelalte secții ale instanței. „În aceste condiții, procedura de relocare a activității judiciare a Tribunalului Dolj urmează a fi făcută etapizat, iar după relocarea efectivă, în mometul în care activitatea se va desfășura efectiv în noul sediu, se vor reface și procedurile de citare a justițiabililor la noua adresă”, a precizat judecător Daniel Stancu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Dolj.