PMT Craiova, inclus într-un program naţional de educaţie alternativă

0
353

Astăzi, începând cu ora 11.00, la Penitenciarul de Minori și Tineri Craiova va fi lansat proiectul “Programul național de educație alternativă pentru minorii și tinerii din penitenciare”. La eveniment sunt aşteptaţi reprezentanți ai Fundației Policy Center for Roma and Minorities, Asociației Culturale Macaia, ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, dar şi reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, ai autorităților publice locale și societății civile din Craiova.

Activitățile principale ale proiectului se vor desfășura pe parcursul a 20 de luni în cele șase unități ale sistemului penitenciar din România – Craiova, Buziaș, Tichilești, Târgu Ocna, Bacău și Târgu Mureș –, profilate pe custodierea minorilor și tinerilor, și vor viza îmbunătățirea abilităților și valorificarea talentelor minorilor și tinerilor deținuți prin promovarea educației remediale și alternative în penitenciare, reducerea infracționalității în rândul tinerilor din afara penitenciarului prin implicarea lor în munca cu tinerii din penitenciare și implicarea activă a comunității locale în procesul de reintegrare socială a acestui grup vulnerabil. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 300 de minori și tineri din cele 6 penitenciare și 100 de tineri voluntari din comunitățile locale. Grupul-țintă îl reprezintă minorii și tinerii din penitenciare, tinerii din licee și facultăți și comunitățile locale.