Puterea actuală moare de grija Uniunii Social Liberale (USL), confortabil plasată în sondaje, pe care o stigmatizează, botezând-o „Uniunea Socialistă”, persiflare inoperantă, adică fără consecinţe benefice nici în sondajele de opinie, nici în viaţa românilor. După toate aparenţele, adversarul cel mai de temut al puterii actuale este însuşi poporul, de la o margine la alta, fiindcă valul necurmat de disponibilizări, reduceri de salarii, creşterea costurilor vieţii, nu pot genera încredere în actualul Guverrn, oricum am întoarce vorbele. Aşa stând lucrurile, alternativa la actuala Putere, tot mai avariată de la o zi la alta, nu poate fi alta, într-un regim democratic, decât actuala Opoziţie, Uniunea Social Liberală, care a şi prezentat câteva dintre proiectele ei pe diverse domenii de activitate. Toate interesante. Dacă este firesc ca Puterea să nu se simtă deloc confortabil în circumstanţele existente, trebuie să admită, totuşi, că este şi ea trecătoare, epuizată de inspiraţie şi noroc, încât ceasul i se apropie. Şi guvernul liberal condus de Călin Popescu Tăriceanu, şi guvernul anterior acestuia, cel social-democrat, condus de Adrian Năstase, ambele cu incontestabile merite, în primul rând robuste creşteri economice, dar şi destule succese în politica externă, par acum „parfum” pe lângă ceea ce oferă Guvernul Boc. Sunt alte vremuri, este adevărat, dar asta nu înseamnă că puterea actuală se poate considera indispensabilă, fără să-şi facă griji privind retragerea, travestind abil încăpăţânarea în grija pentru stabilitatea ţării sau în abnegaţie civică, de vreme ce nici o incriminare publică n-o clinteşte, nici un protest n-o tulbură. Ce poţi să mai spui în faţa „cozilor sărăciei”, ce poţi să mai exclami în faţa escaladării nemiloase a preţurilor la produsele agro-alimentare şi nu numai, cum poţi să mai justifici gradul de îndatorare a ţării? Acestea au fost făgăduinţele electorale? Sigur, Puterea actuală omite premeditat cel mai important aspect al existenţei sale şi anume acela că nu reprezintă expresia fidelă a votului popular de la alegerile legislative din noiembrie 2008. Altceva au votat românii chemaţi la urne. Confecţionarea unei majorităţi prezidenţiale, diferită de pluralitatea degajată de votul popular, prin „încorporări cu arcanul”, nu reprezintă decât marea problemă a parlamentarismului românesc, fără echivalent în lumea democrată civilizată. Când liderii USL clamează despre alegeri anticipate, adică întoarcerea la popor, ei au în vedere tocmai necesitatea imperativă a legitimării depline a viitoarei majorităţi parlamentare, pentru a putea demara, cumpătat, chiar proiectele avute în vedere de preşedintele Traian Băsescu. Boala lungă a actualului Guvern nu indică semne de însănătoşire. Şi chiar rezistând eroic în faţa Opoziţiei, Guvernul actual îşi pune în joc ultimele resurse de credibilitate, în descreştere de la zi la zi, încât poate plăti la urne, indiferent de practicile avute în vedere, cum nu şi-a închipuit vreodată.
