Incidente de stradă în Grecia

0
338

Poliţia a lansat gaze lacrimogene ieri în piaţa Syntagma din centrul Atenei, pentru a ţine la distanţă manifestanţii care au ieşit pe străzi în prima zi a unei greve generale de 48 de ore, declanşată de sindicate, relatează BBC News Online. Confruntări izolate au izbucnit între scutieri şi protestatari pe fondul unui marş paşnic în piaţa Syntagma. În plus, protestatarii au declanşat incendii de mică amploare. Unii manifestanţi au început să arunce cu pietre şi sticle în poliţie într-un colţ al pieţii, potrivit imaginilor difuzate de televiziune.

Mii de manifestanţi au ieşit pe străzile din Atena şi Salonic (nord) ieri, în semn de protest faţă de bugetul de austeriate dezbătut în Parlament. „Nu măsurilor de mizerie socială, ajunge până acum, nu mai vrem”, se putea citi pe o pancartă, în faţa sediului confederaţiei din domeniul privat, GSEE, în centrul Atenei. Strigând „Proiectul de lege nu va trece”, manifestanţii au defilat, la începutul după-amiezii, până la Piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, unde şi-au instalat tabăra, de peste o lună, „indignaţii”, o mişcare populară lansată în mai, în Spania, care s-a răspândit şi în Grecia.