Ucraina nu va ceda „un centimetru din teritoriul său” Rusiei, ale cărei forţe militare ocupă, de la sfârşitul lunii februarie a.c., peninsula Crimeea, a declarat ieri premierul ucrainean interimar, Arseni Iatseniuk – nerecunoscut de Moscova – cu prilejul celei de-a 200-a aniversări a naşterii poetului ucrainean Taras Şevcenko, simbolul independenţei acestei ţări. Deocamdată, drapelul rus flutură pe parlamentul din Simferopol, capitala administrativă a peninsulei Crimeea. Şi pro-ruşi înarmaţi au preluat controlul deplin, intenţionându-se organizarea unui referendum la 16 martie, pentru un plus de autonomie. De la debutul crizei ucrainene, peninsula Crimeea, dominată de o majoritate de două milioane de rusofoni sau etnici ruşi, acuză alipirea tardivă la Ucraina, în 1954, de către Hruşciov. Media rusă martelează la adresa opozanţilor ucraineni, acum instalaţi la putere, consideraţi fascişti şi neonazişti, care persecută populaţia pro-rusă. Moscova continuă să nege orice implicare şi asigură de „respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei”. Deşi mii de soldaţi au fost trimişi în peninsulă, revista britanică „Jane’s Defence” din 3 martie menţionând cifra de 25.000. La 6 martie a.c., parlamentul local din Simferopol a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin realipirea peninsulei Crimeea la Rusia. După ce Moscova făcuse deja apel la metodele verificate în Georgia, în 2008. Înaintea declanşării crizei din Caucaz, Kremlinul distribuise paşapoarte ruse populaţiei din Osetia de Sud. Rusia a intervenit declarând că protejează cetăţenii săi, precum şi efectivele militare instalate după conflictul separatist de la începutul anilor ’90. În Crimeea, Moscova a accelerat distribuirea de paşapoarte după căderea lui Viktor Ianukovici, în timp ce Ucraina ajunsese la marginea falimentului. Preşedintele Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienko, primind o delegaţie a parlamentului local din Crimeea, n-a contenit să declare că Moscova „susţine această decizie de realipire la Rusia”, potrivit „The Guardian”, şi „cetăţenii Crimeei vor fi egali cetăţenilor ruşi ca salarii, pensii, avantaje sociale şi protecţie socială”. Ucraina tradiţională este puternic naţionalistă, în sensul cel mai periculos posibil, şi faptul că prima măsură adoptată de puterea provizorie de la Kiev a fost abrogarea unei legi care permitea folosirea limbilor minorităţilor naţionale în şcoli denotă clar şi o ameninţare la adresa identităţii naţionale a românilor. Situaţia s-a agravat în ultimele zile. Dar Rusia a fost sistematic provocată, izolată şi vulnerabilizată, încât frontierele sale se află sub presiuni fără precedent. Avertismentul e mai vechi şi a fost dat de Zbigniew Brzezinski, în lucrarea sa „Marea tablă de şah” (Ed. Univers Enciclopedic, 2000). În consecinţă, de câţiva ani Rusia face un mare efort de pregătire, spre a nu permite „exportul de democraţie” dincolo de spaţiul său de siguranţă. Două principii intră regulat în conflict: dreptul la autodeterminare şi suveranitatea statelor existente. Diplomaţia trebuie să navigheze între ele. Primul dintre principii s-a aplicat în cazul desprinderii provinciei Kosovo, leagănul istoric al Serbiei. Rusia a mai inventat un concept: protectoratul în numele populaţiei rusofone. El se aplică în Transnistria, Osetia de Sud şi Abhazia. Dar fără a pune în discuţie frontierele. Reataşarea Crimeei ar fi o mare premieră. Dar dificultăţile de moment derivă şi din faptul că Moscova refuză să accepte dialogul cu boxerul Vitali Kliciko, Arseni Iatseniuk, fost ministru de Externe, şi Oleg Tiagnibok, liderul partidului naţionalist Svoboda, legat prin ideologie de Germania în timpul celui de-al doilea război mondial.
