Luni, la Biblioteca „Omnia” din Craiova s-a desfăşurat Concursul Interjudeţean de Creaţie şi interpretare în limba franceză „Noel dans le monde francophone”, organizat de Asociaţia Română a Profesorilor de Franceză (ARPF), Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Biblioteca „Omnia”, având ca partener Universitatea din Craiova.
Aflat la a II-a ediţie, concursul ce se adresează elevilor din învăţământul primar şi gimnazial s-a bucurat de participarea a numeroşi reprezentanţi din opt judeţe. La competiţie au participat nu numai elevi din judeţul Dolj, ci şi din judeţele Olt, Mehedinţi, Teleorman, Vâlcea, Botoşani, Maramureş şi Bacău. „Copii, adolescenţi îndrăgostiţi de limba suavul grai al lui Moliere şi-au manifestat creativitatea în cele patru secţiuni ale concursului: sketch, cântece dedicate Crăciunului sărbătorit în ţările francofone, creaţie literară (text narativ şi poezie), creaţii plastice”, a precizat prof. dr. Dorina Popi, preşedintele ARPF, filiala Dolj, care pe lângă urările de bun venit le-a lecturat elevilor şi un text în limba franceză prin care îi îndrumă să trăiască Crăciunul în spiritul deschiderii către celălalt, în universul generozităţii şi mai puţin în cel al consumerismului.
Sala de spectacole a Bibliotecii Franceze „Omnia” a fost neîncăpătoare pentru cei peste 100 de părinţi şi copii veniţi să adreseze un mesaj lui Moş Crăciun, în limba franceză. Juriul, format din profesori din învăţământul preuniversitar şi universitar de la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, (conf. univ. dr. Lascu Ioan şi lect. univ. dr. Camelia Manolescu), a răsplătit cele mai bune creaţii cu premii.
La secţiunea de creaţie literară – poezie primele premii au mers în ţară
Elevii claselor a VI-a A şi C de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” au obţinut pentru a doua oară Premiul I la secţiunea Sketch. Elevii acestui colegiu s-au remarcat, de asemenea, la secţiunile creaţie literară – text narativ (Premiul I – Giubelan Dragoş, clasa a VI-a A, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”; Premiul al II-lea – Dumitrescu Bianca Ioana, clasa a VI-a A, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, prof. coord. Dorina Popi) şi colaj (Premiul I – Militaru Alexandra Mihaela, clasa a VI-a, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, prof. coord. Dorina Popi; Premiul al II-lea – Resceanu Maria, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, , prof. Dorina Popi) obţinând mai multe premii întâi.
La secţiunea de creaţie literară – poezie primele premii au mers în ţară şi în judeţul Dolj: Premiul I – Pintoiu Adelina, Şcoala Gimnazială ,,Mircea cel Bătrân”, Tr. Măgurele, prof. C.G. Silimon, Premiul I – Gheorghe Isabela, Şcoala Gimnazială Putineiu, Teleorman, prof. Ciupitu-Căluşaru Ionela, şi Premiul al II-lea – Burlacu Ştefan, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Elena Rareş”, Botoşani, prof. Lutuc Nicoleta, Premiul al II-lea – Negrilă Clara Iulia, clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială Castranova, prof. coordonator Laura Grigoriţa Mitrache.
Diplome şi cadouri pentru premianţi
Cele mai sugestive desene care au obţinut premiile I şi al II-lea: pentru învăţământul primar, Premiul I – Pretuleac Dimitrie (clasa a II-a, Liceul de Arte Craiova, prof. Boiangiu Diaconu), Premiul al II-lea – Cărămidariu Adina (clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială „Elena Rareş”, Botoşani, prof. Lutuc Nicoleta); pentru învăţământul gimnazial: Premiul I – Mihalache Andra (clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova, prof. Adriana Sălceanu). Premiul al II-lea – Amariei Răzvan Cosmin (clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Elena Rareş” Botoşani, prof. coordonator Lutuc Nicoleta); Premiul I – Ciolacu Elena (clasa a VIII-a, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Râmnicu Vâlcea, prof. Predescu Teodora); Premiul al II-lea – Prodan Andreea Mirela (clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială „C. Comicescu”, Poiana Flămânzi, Botoşani, prof. Birzu Ana-Maria). Locul I la secţiunea de cântece a fost obţinut de grupurile vocale de la Liceul de Arte „Marin Sorescu” şi de la Colegiul Naţional ,,Elena Cuza”.
„Premierea concursului va avea loc în luna ianuarie. Copiii vor primi pe lângă diplomă şi cadouri, CD-uri în limba franceză, toate oferite de ARPF. Participarea numeroasă la acest concurs a demonstrat încă o dată pasiunea cu care profesorii de limba franceză deschid drumurile spre cunoaşterea universului francofon tinerilor învăţăcei”, a mai spus prof. Dorina Popi.