Dolj: Prinși cu mistrețul în căruță

0
362

Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase şi Secţiei 6 Poliţie Rurală împreună cu pădurari din cadrul Direcţiei Silvice Dolj au organizat, ieri, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic naţional. În cadrul activităţilor desfăşurate, în zona Radovan şi Siliştea Crucii, au fost depistaţi Tiberiu Moțățăianu, de 31 de ani şi Iuliana Moțățăianu, de 25 de ani, ambii din Radovan, în timp ce transportau, cu o căruță un porc mistreţ în greutate de aproximativ 100 kg. În urma cercetărilor s-a stabilit că aceştia l-au capturat, cu puţin timp înainte, cu ajutorul unor laţuri din sârmă. Pe numele lor s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, iar cadavrul de porc mistreţ a fost ridicat pentru continuarea cercetărilor, au declarat reprezentanții IPJ Dolj.