Moştenirea lui Nelson Mandela, „Madiba”, mare om politic de culoare, primul preşedinte sud-african ales democratic, este imensă. A decedat la 95 de ani, la domiciliul său din Johannesburg, anunţul fiind făcut în seara zilei de 5 decembrie a.c. de către preşedintele sud-african Jacob Zuma, în direct la televiziunea publică, când a şi anunţat arborarea în bernă a drapelului naţional. Va rămâne pentru Africa ceea ce Abraham Lincoln este pentru America de Nord şi Simon Bolivar pentru America de Sud: un eliberator. A pus capăt apartheidului, dar a pierdut bătălia economică. Adică redistribuirea bogăţiilor, cum făgăduise, minoritatea albă prezervându-şi, după negocieri îndelungate, forme de securitate economică. Înainte de eliberarea sa, la 11 februarie 1990, după 27 de ani de detenţie pe insula Robben, aflată în largul coastelor Cape Town-ului, acest om de excepţie devenise o legendă, un mit aproape universal. Cinci fraze pronunţate în concluziile pledoariei sale de patru ore la procesul din 20 aprilie 1964 intraseră în inimile oamenilor. „Am decis să lupt pentru poporul african. Am combătut dominaţia albilor şi dominaţia negrilor. Am dorit o societate democrată şi liberă, în care toţi să trăiască împreună, în armonie, cu egale oportunităţi”. Acesta era idealul aşteptat, pentru care trăia Nelson Mandela. Şase săptămâni mai târziu, la 11 iunie 1964, deşi era în detenţie deja de doi ani, aşteptând pedeapsa cu moartea, a fost condamnat, alături de opt camarazi de luptă, la închisoare pe viaţă. La „şcoala albilor”, tânărul Rolihlahla (n. 18 iulie 1918), excelent elev, îşi însuşise istoria lor, cultura lor. Îi adora pe Hendel, Ceaikovski, Shackespeare. Ca adult, va studia pe Clausevitz şi Che Guevara. În închisoare îşi va aprofunda studiile de drept şi va obţine două diplome universitare prin corespondenţă. În 1985, preşedintele P. W. Botha îi va oferi eliberarea în schimbul promisiunii retragerii din politică şi a unui apel la încetarea violenţelor. Mandela va refuza. Şi o va face în repetate rânduri. La 10 mai 1994, după patru ani de lungi şi dificile negocieri cu minoritatea albă, a devenit primul preşedinte sud-african ales democratic, partidul său ANC obţinând 62,6% din voturi. „Niciodată, dar niciodată această frumoasă ţară nu va mai permite opresiune unora sau altora” a spus el. Ca şef de stat a dat marile orientări în multiplele gesturi simbolice de reconciliere. I se reproşează lui Mandela că a cedat prea mult minorităţii albe. El care, în ianuarie 1990, la vârsta de 71 de ani, scria susţinătorilor săi, aflaţi dincolo de zidurile închisorii, următoarele două fraze: „Naţionalizarea minelor, băncilor şi a industriilor monopoliste este politica Congresului Naţional African (ANC), iar schimbarea sau modificarea în vreun fel a perspectivei noastre în acest domeniu constituie un lucru de neacceptat. Împuternicirea economică a negrilor este un ţel pe care îl susţinem şi-l încurajăm, chiar dacă situaţia în care ne aflăm face inevitabil controlul statului în anumite sectoare ale economiei”. ANC-ul a intrat în negocieri cu Partidul Naţional, aflat la guvernare, hotărât să evite coşmarul prin care trecuse ţara vecină, Mozambic, în 1975, când mişcarea naţională de independenţă pusese capăt colonialismului portughez. Întâlnirile dintre Nelson Mandela şi F. W. de Klerk, liderul Partidului Naţional, au fost numeroase, strategia acestuia din urmă vizând păstrarea a cât mai multă putere. Finalmente, ANC s-a trezit prins într-un tip de reţea compusă din reguli şi reglementări ezoterice, al căror singur scop era limitarea puterii aleşilor poporului. Mâna dreaptă a lui Mandela în timpul preşedinţiei sale era Thabo Mbeki, care avea să-i devină în scurtă vreme succesor. Căsătorit în trei rânduri, ultima dată la vârsta de 80 de ani, cu văduva preşedintelui mozambican Samora Machel, decedat în 1986, Graca Machel, de care se desparte în amurgul vieţii, Mandela are ultima apariţie în public în 2010, la finala Campionatului Mondial de fotbal. Şi-au anunţat deja prezenţa la Johannesburg, pentru un omagiu adus eroului luptei anti-apartheid, preşedintele american Barack Obama cu soţia, dar şi predecesorii acestuia, George W. Bush şi Bill Clinton, cu soţiile.
