„Cutremur” puternic în Craiova

0
426

Un vacarm de nedescris, ieri, în centrul Craiovei. Sunete stridente de sirene, zeci de ambulanţe şi autospeciale ale pompierilor sosite în viteză, poliţişti, jandarmi, echipe de intervenţie şi militari s-au mobilizat pentru a ajuta populaţia afectată de un cutremur de 7,4 grade pe scara Richter, care a provocat dezastru. Dintre dărâmături au fost scoşi supravieţuitori răniţi, persoanele blocate la etajele superioare ale clădirilor au fost evacuate de pompieri, s-au montat corturi pentru adăpostirea şi îngrijirea răniţilor, în tot acest timp reprezentanţi ai ISU Dolj sfătuindu-i pe oameni să-şi păstreze calmul şi să găsească adăpost. Din fericire, a fost doar un exerciţiu, pentru ca forţele de intervenţie să fie pregătite în cazul unei situaţii reale.

Forţe impresionante au fost implicate, ieri, într-un exerciţiu de alarmare publică ca urmare a unui cutremur de 7,4 grade pe scara Richter. Desfăşurarea de forţe a avut loc în centrul Craiovei, scenariul cuprinzând cam toate efectele negative ale unui seism: o mulţime de răniţi, clădiri dărâmate, persoane prinse sub dărâmături, supravieţuitori blocaţi la etajele superioare ale unor imobile, accidente rutiere şi chiar jaful unei bănci. În urlete de sirene, autospecialele pompierilor, ambulanţele de la SMURD sau de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dolj au ajuns în centrul municipiului, începând căutarea şi salvarea răniţilor, alături de zeci de voluntari care alergau şi ei în toate părţile. S-au montat corturi care să-i adăpostească pe răniţi dar şi pentru decontaminarea persoanelor afectate în urma seismului, a fost solicitat şi elicopterul SMURD pentru preluarea cazurilor grave, câţiva dintre craiovenii care au asistat la exerciţiu rămânând fără pălării. Poliţiştii au dirijat circulaţia, excavatoare ale Primăriei Craiova au început să sape printre dărâmături după răniţi, au venit şi militarii să dea o mână de ajutor, pentru ca reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să fie siguri că, în realitate fiecare dintre salvatori ştie ce are de făcut. „Cred că a fost un exerciţiu reuşit. Nu este primul de acest gen, însă anul acesta a fost de mare amploare, cu toate forţele care trebuie să intervină într-o situaţie de urgenţă – Doamne fereşte! – de acest gen. Cred că avem dotările necesare şi suntem pregătiţi să facem faţă unei situaţii reale, un seism, însă cel mai bine este să nu se întâmple”, a declarat Marius Deca, prefectului de Dolj şi preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.