Apple a divulgat o primă listă cu cereri de date pe care le-a primit

0
380

Gigantul american în domeniul informaticii Apple a difuzat, marţi, prima listă cu cereri de date din partea unor guverne, exprimându-şi totodată protestul faţă de o ordonanţă care limitează elementele pe care le poate divulga în privinţa cererilor autorităţilor americane. Compania care a creat iPad-ul şi iPhone-ul a urmat exemplul altor grupuri mari, care au început să difuzeze recent acest tip de informaţii. Cele mai multe cereri au fost adresate în cazuri de infracţiuni, când autorităţile se aflau „în căutarea unor informaţii în cazuri de furt sau alte infracţiuni penale, dar şi în cazuri privind persoane sau copii dispăruţi, privind găsirea autorilor unor răpiri sau încercarea de a împiedica sinucideri”, precizează Apple într-un document de şapte pagini. Grupul a subliniat că, în Statele Unite, Guvernul american i-a dat permisiunea să difuzeze doar un număr limitat de informaţii despre datele pe care i le-a solicitat. Compania a primit între 1.000 şi 2.000 de cereri din partea Guvernului american în perioada 1 ianuarie-30 iunie, privind 2.000-3.000 de conturi. În schimb, Apple nu a precizat câte date a putut să furnizeze, anunţând că numărul lor este cuprins între zero şi 1.000. „Ne opunem ferm acestei ordonanţe împotriva publicării”, afirmă compania, adăugând că i-ar plăcea mai multă transparenţă în privinţa acestor date care îi sunt cerute. „În pofida eforturilor noastre în acest domeniu, nu am primit un acord care să ne permită să spunem clar clienţilor noştri cu ce frecvenţă şi în ce circumstanţe furnizăm date agenţiilor guvernamentale”, continuă Apple. În afara Statelor Unite, grupul american a primit câteva sute de cereri, între care 127 de la Marea Britanie, 102 de la Spania, 93 de la Germania, 74 de la Australia şi 71 de la Franţa. „Am transmis toate informaţiile pe care suntem abilitaţi în mod legal să le împărtăşim, iar Apple va continua să acţioneze pentru mai multă transparenţă în privinţa cererilor pe care le primeşte”, adaugă grupul în comunicat. Grupuri americane în domeniul tehnologiei informaţiei sunt supuse unor presiuni, în urma dezvăluirilor despre programul american de supraveghere PRISM, prin care Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a SUA a obţinut de la ele numeroase date digitale privind utilizatori de Internet.