Rusia: Arme chimice în Siria? O „absurditate totală”, potrivit lui Putin

0
376

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut SUA să furnizeze dovezile deţinute în legătură cu utilizarea gazelor toxice, la 21 august a.c., de către regimul sirian. Sâmbătă, în faţa jurnaliştilor, Putin a afirmat că toate acuzaţiile sunt „o absurditate totală”. Preşedintele rus a mai spus că „interceptarea convorbirilor nu poate servi ca bază pentru luarea deciziilor fundamentale, inclusiv folosirea forţei împotriva unui stat suveran”. „În ceea ce priveşte poziţia prietenilor noştri americani, care afirmă că trupele guvernamentale (siriene) au folosit (…) arme chimice şi că deţin dovezi, ei bine, acestea trebuie prezentate Naţiunilor Unite şi Consiliului de Securitate”, a spus Putin. „Dacă nu, înseamnă că ele nu există”. Este prima reacţie a lui Putin la raportul serviciilor de informaţii americane, care acuză regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad de utilizarea armelor chimice în cursul unui atac în suburbiile Damascului, pe 21 august, provocând moartea a mai multe sute de persoane.