Craiova-Podari, traseul preferat al ploilor de week-end

0
376

Vremea de duminică nu s-a dezis expresiei „a ploua cu găleata”. Peste 30 de litri pe metrul pătrat au fost înregistraţi la sfârşitul week-end-ului trecut, în Bănie, mai exact 31 de litri – cea mai mare cantitate de precipitaţii căzută în Dolj. Însă, nu la fel de generoase au fost ploile în restul judeţului. În unele localităţi abia dacă s-a înregistrat puţin peste 1 l/mp, ca de exemplu la Calafat – 1,6 l/mp şi Băileşti – 1,1 l/mp. Potrivit meteorologului Ion Marinică, din cadrul Centrului Regional de Meteorologie Craiova, perimetrul Craiova-Podari a fost acela în care ploaia a căzut cu intensitate, la Podari fiind consemnaţi 27,1 l/mp. „Au fost ploi de instabilitate, acestea fiind caracterizate de cantităţile foarte diversificate de precipitaţii – în unele zone foarte mici, în altele destul de însemnate”, a explicat Ion Marinică. Potrivit specialistului, până joi vremea se va menţine instabilă şi caldă, iar cerul va prezenta înnorări temporare în timpul după-amiezelor şi în prima parte a nopţilor, când local vor cădea averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Cât despre temperaturi, acestea vor creşte lent, de la o zi la alta, maximele atingând 25-30 de grade Celsius, iar minimele 10-17 grade. Spre weekend, vremea va continua să se încălzească, fiind aşteptate temperaturi de până la 34 de grade, însă pentru după-amiaza de duminică, meteorologii anunţă averse de ploaie.