Dăbuleni: Lubeniţe cât vezi cu ochii!

Este anul lubeniţelor la Dăbuleni şi al pepenilor galbeni, zemoşi şi înecăcioşi, cu arome inefabile. Ajunşi la ceasul recoltării. Cât vezi cu ochii, la intrarea în Dăbuleni, venind de la Amărăştii de Jos, doar convoaie de remorci mari şi mici, treilere, autocamioane, camionete, furgonete şi căruţe pline la refuz cu miraculosul rod al pământului, dulce şi aromat, mai ceva ca un fagure de miere. Aici este aşa-zisa piaţă de desfacere en-gross, unde vin tirurile din toate colţurile ţării, dar şi din Ungaria, Cehia şi Polonia, pentru a prelua marfa producătorilor. Una de excepţie. Şi cum sunt peste o mie de cultivatori la nivelul localităţii, agentul agricol Emilia Diaconescu, de la Primăria Dăbuleni, estimează că suprafaţa destinată „bostănăriilor” depăşeşte o mie de hectare. Se contează pe o producţie medie la unitatea de suprafaţă de 40 de tone, ceea ce  înseamnă producţie totală de peste 4.000 de tone. Nu puţini producători, de acum consacraţi, la nivelul Dăbuleniului, deţin suprafeţe de aproape sau peste 10 ha, în exclusivitate cu vestitele, de acum, „lubeniţe de Dăbuleni”, fără asemănare. Dar toată această succintă descriere nu sugerează decât partea plină a paharului. Adică cea frumoasă. Partea goală o reprezintă „preţurile joase de desfacere, dezavantajoase pentru producători”. De-a dreptul descumpăniţi. A căror trudă necurmată, începută prin luna februarie, când la ghivece s-au pus primele seminţe de altoi şi portaltoi, în cazul celor care ştiu şi să „altoiască”, sau ceva mai târziu, când în tunele de polietilenă, amenajate în câmp, s-au repicat plăntuţele altoite aduse din Turcia şi Grecia şi s-au semănat soiurile mai tardive, a fost urmată de o veghe zi şi noapte, până la maturizarea fructelor.

0,1o – 0,2o lei „kilul” de lubeniţă

Doar câteva zile, săptămâna trecută, piaţa de en-gross a fost „scurtcircuitată” de neapariţia tirurilor din Ungaria şi Polonia şi preţurile s-au dus „în jos”, până la neverosimil, ajungându-se la 0,1 –0,2 lei/kg de pepeni verzi. Marfă perisabilă fiind, sub cerul liber, în aşteptarea cumpărătorilor, lubeniţele, dar şi pepenii galbeni, îşi pierd din însuşirile organoleptice. Din calitate. Aşa că aşteptarea se transformă în coşmar. Fiindcă şi cumpărătorii achiziţionează marfa „pe încercate”. Şi la cel mai mic semn de lubeniţă „stătută” preţul o ia în jos, nicidecum în sus.

Nicolae Drăgoi: „Nu este o piaţă corectă”

Primarul Dăbuleniului, Nicolae Drăgoi, ştie ce înseamnă o bostănărie. Ştie şi cum s-a ajuns la actualul renume al localităţii, de furnizor validat de pepeni verzi şi galbeni, de cea mai bună calitate. În ţară, „lubeniţa de Dăbuleni” are căutare. S-a tot vorbit de asta. Şi Nicolae Drăgoi spune mândru: „N-are egal”. Îşi compătimeşte concitadinii, dar, deocamdată, „n-are nici o putere”. Ştie cât s-au chinuit oamenii cu irigarea culturilor pornite în vegetaţie în primele săptămâni ale lunii mai, când n-a căzut strop de ploaie şi mai apoi, când s-a vegheat să nu survină vreun atac foliar, iminent după ploile căzute. Despre construcţia unui depozit de preluare a producţiei se discută aprins de ani de zile. De fapt, „platforma de desfacere a produselor agricole” se numeşte, şi în zilele următoare va fi organizată licitaţia de adjudecare a amenajării, care va costa 500.000 de euro, fonduri europene. Anul viitor, opinează Nicolae Drăgoi, alta va fi situaţia. El gândeşte, fireşte, pozitiv şi nu-şi ascunde solidaritatea cu vestiţii producători care au adus fală localităţii şi contribuie la bugetul local. Altminteri, lumea e înstărită de pe urma lubeniţelor sau mult mai înstărită decât în alte locuri.

O asociaţie a producătorilor ar fi următorul pas

O încercare timidă de asociere a producătorilor, „Casa pepenilor verzi”, a existat în urmă cu câţiva ani. N-a dăinuit. Din lipsă de încredere reciprocă, din alte varii motive, e acelaşi lucru. Fiecare producător a vrut să se descurce „prin forţele proprii” şi să-şi vândă trufandalele pe piaţa saturată de „importurile turceşti”. Să-şi încarce propriul mijloc de transport şi să plece în ţară. În marile municipii, începând cu Craiova, dar şi în localităţile de pe valea Jiului. Cheltuiala cu transportul fiind una „directă”, s-a repercutat şi se repercutează nemijlocit asupra veniturilor. A eficienţei economice. La o producţie de dimensiunea celei existente, lucrurile s-au complicat şi o nouă abordare a desfacerii, ţinându-se cont de marketingul veritabil, premise la contractele cu marile magazine din Capitală şi din ţară, va fi probabil avută în vedere. Altminteri, se pierde… partida. Adică bani frumoşi şi sudoarea rămâne neacoperită. Şi nu există o altă consolare. Capitala lubeniţei, în toiul verii, pare străbătută de un fior contagios al îngrijorării.

MIRCEA CANŢĂR şi  TIBI BOLOGH