CS Universitatea se autoexilează

0
388

Echipa municipalităţii va efectua vizita medicală şi se va pregăti în Bucureşti

Misterul care planează asupra componenţei lotului CS Universitatea Craiova ar trebui să fie îndepărtat în zilele următoare, când ar trebui să fie prezentaţi jucătorii şi staff-ul tehnic.  Numai că vizita medicală şi pregătirea de vară vor fi efectuate în Bucureşti, fapt confirmat ieri de primarul Lia Olguţa Vasilescu, doar conferinţa de prezentare, programată joi, având şanse de a avea loc în Bănie. Edilul-şef a motivat exilul prematur al echipei prin lipsa condiţiilor de pregătire, după ce cantonamentul din Lunca Jiului şi stadionul „Ion Oblemenco” au intrat în reparaţii generale, din cauza condiţiilor precare în care au fost preluate de municipalitate.  „Miercuri va fi vizita medicală care se face la Bucureşti, joi va fi o conferinţă de presă la care o să îmi permiteţi să nu mai particip, pentru că eu, în afară de stadion, nu ar trebui să mai fiu interesată de acum înainte de alte lucruri în ceea ce priveşte echipa de fotbal. În orice caz, în mod sigur, echipa va intra în cantonament în altă parte decât în Craiova. Ne-am fi dorit din toată inima ca să vină să se antreneze aici, dar aţi văzut care e starea cantonamentului. Până când nu ne va fi predat prin hotărâre de guvern, ca să putem să investim, este foarte clar că echipa nu poate să se antreneze aici” a declarat primarul Craiovei. Totuşi, terenurile de antrenament „Petre Deselnicu” şi „Zoltan Crişan” sunt impecabile şi ar fi putut fi folosite fără probleme de alb-albaştri. Pe de altă parte, absenţa din Bănie, dar şi informaţiile oferite cu linguriţa presei şi suporterilor alimentează vocile care pretind că echipa CS Universitatea este aflată sub influenţa FRF.  Până pe 22 iulie, Lincar ar trebui să-şi antreneze jucătorii la o bază de pregătire din Bucureşti, Buftea sau Mogoşoaia, apoi lotul se va deplasa în Serbia pentru un prim cantonament, urmând ca la revenirea în ţară să fie efectuat un stagiu de pregătire la munte.

Gângioveanu şi Firţulescu, sub comanda lui Lincar?

Dragoş Firţulescu

În ciuda discreţiei care se vrea menţinută în privinţa lotului de jucători, mai multe nume de jucători au fost avansate pentru a face parte din lotul CS Universitatea Craiova. Singurul autoconfirmat a fost cel al lui Florian Pârvu, un mijlocaş de 22 de ani, fost căpitan la CSM Rm. Vâlcea, echipa aflată aproape de o mutare la Reşiţa. De asemenea, foştii jucători ai Ştiinţei, Cosmin Gângioveanu şi Dragoş Firţulescu, sunt în cărţi pentru a evolua la CS Universitatea Craiova. Alţi potenţiali componenţi ai lotului sunt portarul Cosmin Vâtcă (31 de ani), fost la Oţelul, Steaua, Gaz Metan Mediaş şi Viitorul Constanţa, mijlocaşul Enache Câju (29 de ani), ex-Bistriţa, CSM Rm. Vâlcea, Delta Tulcea, Ramses Gado (31 de ani) fundaş dreapta la FC Bihor şi mijlocaş central la Oţelul sau CSMS Iaşi şi Marius Onofraş (32 de ani), extrema care a trrecut pe la Iaşi, Urziceni, Steaua şi FC Braşov. Alţi fotbalişti de la CSM Rm. Vâlcea cu şanse de a evolua pe „Ion Oblemenco” sunt fundaşul Bogdan Vătăjelu (20 de ani), internaţional de tineret, originar din Ostroveni, atacantul Dan Gogoşoiu (22 de ani), care s-a format la juniorii Ştiinţei şi a apucat să debuteze pentru echipa din Bănie înainte de dezafiliere şi mijlocaşul Octavian Vasile, 22 de ani.

Trei ieşeni în vizorul lui Codoban

Ultimele informaţii, chiar din preajma impresarului Ioan Codoban, îi dau ca acontaţi de CS Universitatea pe tinerii jucători ai Iaşiului, Adrian Avrămia, Andrei Herghelegiu şi Narcis Bădic, aceştia fiind sub contract de impresariere cu Ioan Codoban. Cei trei sunt internaţionali de tineret şi au depus memorii pentru a deveni liberi de contracte. Pentru Avrămia şi Herghelegiu, Iaşiul a primit oferte de la Pandurii Târgu Jiu, pe care le-a refuzat în condiţiile în care jucătorii mai au un an de contract cu clubul din Copou. „Dacă se respectă regulamentele de către comisiile federale, jucătorii nu au cum să nu plece de la Iaşi, club care însă va încasa îndemnizaţia de formare a lor. Ba chiar situaţia lui Bădic este şi mai uşor de rezolvat, deoarece în sezonul trecut nu a bifat nici măcar cele patru partide prevăzute de regulamente”, a declarat Ionel Codoban. Andrei Herghelegiu (21 de ani) este atacant şi a marcat 9 goluri în 70 de meciuri pentru CSMS Iaşi, fiind selecţionat de 4 ori la naţionala de tineret de Emil Săndoi. La fel ca Herghelegiu, stoperul Adrian Avrămia (21 de ani) este component de bază al Iaşiului şi al naţionalei de tineret. Mijlocaşul stânga Narcis Bădic (22 de ani) a apărut destul de puţin în formaţia ieşeană până acum.