Marilena Bogheanu, directorul ADR SV Oltenia: „Credem cu tărie în ideea de parteneriat”

0
1100

Ieri, la sediul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative „Nicolae Titulescu” din Craiova, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia (ADR SVO) s-a desfăşurat Conferinţa finală a proiectului „Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional pentru educaţie şi formare profesională”. Proiectul a fost derulat de ADR SV Oltenia, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Lattanzio e Associati din Italia, Universitatea din Craiova şi Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti.

Obiectivul general îl constituie consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional pentru educaţie şi formare profesională, în vederea realizării unei mai bune corelări a ofertei educaţionale a IPT şi a învăţământului superior cu cererea pieţei muncii, în scopul creşterii gradului de ocupare şi a asigurării coeziunii economice şi sociale. Marilena Bogheanu, director ADR SV Oltenia a precizat că acest proiect a fost finanţat din Fondul Social European, prin POSDRU, Axa 3, DMI 3.2. „În primul rând vreau să mulţumesc gazdei noastre de astăzi, Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept, pentru că ne-a pus la dispoziţie această minunată locaţie, de care eu persobal sunt foarte mândră pentru că a fost finanţată în integralitate de Programul Operaţional Regional, Axa 3, DMI 3.4. Cred eu că este o infrastructură de învăţământ ce poate rivaliza cu foarte multe centre universitare din afară. Universitate din Craiova are calitate de partener, iar în calitate de partener transnaţional îl avem alături de noi pe Giovani Mastrandrea, preşedintele Lattanzio e Associati. În cadrul proiectului am organizat câteva vizite de studiu, în patru state, în Marea Britanie, Spania, Estonia şi Italia, unde am vizitat mai multe instituţii importante, universităţi, sedii administrative. Noi avem foarte multe acţiuni în comun cu Universitatea din Craiova. În prezent, ne aflăm într-o etapă în care definitivăm documentele de programare pentru perioada 2014-2020 şi chiar credem cu tărie în idee de parteneriat. În acest sens, ieri am fost prezenţi la înfiinţarea unui nou claster agricol”, a subliniat directorul ADR SV Oltenia, Marilena Bogheanu.

„Lumea astăzi este una globalizată”

Giovani Mastrandrea, preşedintele Lattanzio e Associati, din Italia, partener al ADR SV Oltenia, a precizat că nu numai acest proiect a beneficiat de un partener transnaţională, ci toate proiectele beneficiază de parteneri transnaţional şi asta pentru că ţările au devenit deschise şi niciu stat nu îşi mai permite să se închidă în el. „Astăzi ( n.r ieri) pentru mine este o onoare să mă aflu aici, este o onoare pentru mine de altfel să particip la un proiect pe care îl consider foarte important. Ştim cu toţii despre momentul de criză pe care-l traversăm atât la nivel mondial, cât şi la nivel european şi formarea profesională este una dintre acele chei care ne va ajuta să ieşim din această criză.  Mă bucur să văd că sunt foarte mulţi tineri în sală care ar trebui să fie principalii beneficiari ai unui sistem de formare şi educare eficient. De ce este nevoie de un partener transnaţional în acest proiect? După părerea mea toate aceste proiecte beneficiază de un partener transnaţional. Lumea astăzi este una globalizată, este o lume deschisă, deci este foarte important să ştim ce fac şi ceilalţi. Nicio ţară nu îşi poate permite să se închidă în ea, atâta timp cât celelalte ţări progresează şi avansează. Bineînţeles că trebuie să fim deschişi, să analizăm ce au făcut ceilalţi, să vedem unde au greşit ceilalţi. Această experienţă este un schimb dublu, bineînţeles că lucrurile care au fost făcute în România, inclusiv dezbaterile ce s-au ţinut aici pot fi considerate ca sursă pentru ceilalţi parteneri”, Giovani Mastrandrea, preşedintele Lattanzio e Associati.

O creştere a nivelului de informare şi publicitate

În cadrul acestui eveniment, au fost prezentate în detaliu, de către Silvia Trancă, coordonatorul regional al CNIDPT, rezultatele obţinute în urma implementării activităţilor proiectului, precum şi acţiunile viitoare care vor avea loc în scopul de a asigura corelarea dintre oferta învăţământului şi nevoile de dezvoltare socio-economică la nivel regional.  „Reţelele sunt astfel constituite  încât să conducă la creşterea transparenţei procesului de planificare strategică a educaţiei şi formării profesionale precum şi la creşterea vizibilităţii parteneriatului social la nivel local şi regional. De asemenea, prin intermediul membrilor Reţelelor se va obţine o creştere a nivelului de informare şi publicitate pentru activităţile şi rezultatele proiectului, diseminarea informaţiilor la un public mai larg cu privire la documentele de planificare strategică a educaţiei şi formării profesionale, Planul Regional de Acţiune pentru Învăţământ – PRAI – şi Planul Local de Acţiune pentru Învăţământ – PLAI)”, a subliniat Silvia Trancă.

Contribuţia vizitelor de studiu transnaţionale

Evenimentul s-a desfăşurat cu participarea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale, Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, reprezentanţilor administraţiei publice locale şi regionale, a echipei de proiect, a membrilor grupului ţintă şi a reprezentanţilor mass-media. Universitate din Craiova a fost reprezentată de prof.univ.dr Dan Popescu, prorectorul Universităţii din Craiova, coordonatorul activităţii informare, publicitate, diseminare şi prof.univ.dr Gabriel Olteanu, de asemenea, prorector al Universităţii din Craiova. De la ISJ Olt a fost prezentă Felicia Man, inspector general care a prezentat tema legată de contribuţia vizitelor de studiu transnaţionale în dezvoltarea instituţională a structurilor parteneriale pentru educaţie şi formare profesională, iar de la ISJ Dolj, profesorul Constantin Rada, secretar general al FSLI, fiind reprezentantul sindicatelor şi care a expus rolul sindicatelor în dezvoltarea parteneriatelor în învăţământul profesional şi tehnic.


Marilena Bogheanu, directorul ADR SV Oltenia :

„Am pornit de la ideea că odată cu privatizărilor marilor agenţi industriali s-a pierdut această tradiţie a şcolilor profesionale, ne confruntăm cu migraţia forţei de muncă, au plecat foarte mulţi specialişti. Tinerii nu mai vor să se orienteze către aceste forme de pregătire profesională şi încercăm ca şi prin intermediul unor astfel de finanţări să capacităm atenţia unor consorţii, să definim strategii, astfel ca România să se poată alătura unor state care pregătesc cu succes tineri, care să se ducă către piaţa forţei de muncă. De aceea printre formele de pregătire teoretică, învăţământul vocaţional trebuie să ocupe un loc foarte important, persoanele ce se califică într-o meserie trebuie să-şi dobândească acel respect şi aceea onorabilitate a meseriaşului şi eu cred cu tărie în acest concept. Aşa cum spuneam în cadrul acestui proiect s-a pus accent pe formarea specialiştilor din domeniul educaţiei, reprezentanţi de la inspectoratele şcolare judeţene, de la sindicate şi patronate au elaborat împreună documente ce definesc forma învăţământului în acest domeniu, documente care pot fi articulate pe nevoile forţei de muncă”.