Europarlamentarul Cristian Buşoi, numit preşedinte al CNAS

0
344
Cristian Buşoi

Premierul Victor Ponta a declarat ieri agenţiei Mediafax că a semnat decizia de numire a europarlamentarului PNL Cristian Buşoi la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS). Tot ieri, a fost publicată în Monitorul Oficial şi decizia privind eliberarea din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie şi de preşedinte al CNAS a lui Doru Bădescu. Acesta a demisionat de la conducerea CNAS joi seară, şi tot atunci premierul Victor Ponta a anunţat că îl va propune pentru acest post pe europarlamentarul PNL Cristian Buşoi. Invitat joi seară la postul B1 TV, premierul a explicat că Bădescu şi-a prezentat demisia în urma discuţiei pe care a avut-o cu acesta referitor la reacţia greşită în cazul nominalizării lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al CNAS. „A fost preşedintele Casei, astăzi am lămurit lucrurile. În primul rând că domnul Duţă nu este membru în Consiliul de Administraţie. Administraţia Prezidenţială nu a semnat nici un decret şi a fost o acţiune personală a unui consilier prezidenţial, prieten cu domnul Duţă. Motiv pentru care reacţia domnului Bădescu, dincolo de termenii folosiţi, care nu erau în regulă, a fost, evident, o reacţie greşită, motiv pentru care am discutat, şi-a prezentat demisia şi, de altfel, mâine (n.r. – ieri), o să-l propun în funcţia de şef al Casei Naţionale pe domnul Cristian Buşoi, europarlamentar”, a spus Ponta. Cristian Buşoi a declarat ieri, la Măgurele, că va încerca să fie „foarte preocupat de a comunica atât cu cetăţenii, cât şi cu presa” din momentul în care va fi numit în funcţie.