Bacalaureat 2013: primul eliminat este din Craiova

0
393

O absolventă de liceu din Craiova a fost eliminată din Bacalaureat, după ce a intrat în sala de examen cu telefonul mobil. Este singurul caz de acest fel înregistrat la nivel naţional după prima zi de examinare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, eleva, care a susţinut proba de competenţe lingvistice la Colegiul Naţional „Ştefan Odobleja”, nu va mai putea susţine examenul decât după alte două sesiuni, adică în toamna anului 2014. „Candidatul a fost eliminat după ce a intrat cu telefonul mobil în sala de examen. Fata şi-a lăsat geanta în sala specială, însă în timpul examenului i-a sunat telefonul. Chiar dacă nu s-a folosit de el constituie tentativă. S-a întocmit proces verbal şi nu va mai putea susţine Bacalaureatul decât în sesiunea din toamna anului viitor”, a explicat prof. Alexandrina Năstase, vicepreşedintele comisiei judeţene de Bacalaureat.

Este strict interzis accesul candidaţilor cu orice tip de lucrări și telefoane mobile

Metodologia examenului de bacalaureat precizează că este strict interzis accesul candidaţilor cu orice tip de lucrări – manuale, dicţionare, notiţe, însemnări -, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile sau cu orice alt mijloc electronic de calcul sau comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele în cauză au fost sau nu folosite.

Examenul de Bacalaureat 2013 a început luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română care se desfăşoară pe parcursul a trei zile urmând să se încheie astăzi. Elevii care au terminat clasa a XII-a au susţinut testarea în faţa unei comisii care a acordat unul din cele patru calificative: Începător, Mediu, Avansat sau Experimentat.

În total, în judeţul Dolj, sunt înscrişi la examenul de Bacalaureat din acest an 6.813 candidaţi. Dintre aceştia 5.238 susţin proba de competenţe lingvistice pentru limba română. Va urma proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care va fi susţinută între 12 şi 14 iunie. Apoi, are loc evaluarea competenţelor digitale, între 17 şi 21 iunie, şi evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională ce se va desfăşura între 25 şi 28 iunie.