Alin Mitrică: „Suma totală a proiectelor aprobate pe POAT este de 563 milioane lei”

0
1320

În cursul zilei de vineri, 24 mai a.c., secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Alin Mitrică, a participat la şedinţa Comitetului de Monitorizare pentru Programului Operaţional Asistenţă Tehnică în România (POAT) , eveniment care s-a bucurat şi de prezenţa lui Anton Scharg, şef adjunct al Unităţii pentru România a DG Regio (Reprezentanţa Comisiei Europene).

Principalele aspect dezbatute pe ordinea de zi a comitetului au fost: stadiul îndeplinirii deciziilor şi recomandărilor Comitetului de Monitorizare; nivelul implementării Programului Operaţional Asistenţă Tehnică în România până la 30 aprilie 2013; Perspectivele financiare ale programului; coordonarea expertizei financiare internaţionale oferite României de către instituţiile financiare internaţionale (Banca Mondială, Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare). Referindu-se la POAT, secretarul de stat Alin Mitrică a declarat: “Acest program operaţional este vital pentru bunul mers al coordonării şi implementării instrumentelor structurale în România. Este adevărat faptul că, până în prezent, absorbţia la nivelul programului se plasează undeva la 19%, însă gradul de contractare este de 61%, ceea ce înseamnă că după primirea sumelor aferente cererilor de rambursare, vom avea şi o creştere aferentă absorbţiei.

„106 proiecte sunt contractate şi urmează să intre în plăţi”

În total au fost depuse 133 de cereri de finanţare, în valoare de aproximativ 700 de milioane lei, reprezentând 93% din alocarea aferentă POAT pentru perioada 2007-2013. Dintre acestea, 116 cereri de finanţare au fost aprobate şi doar 16 au fost respinse. Suma totală a proiectelor aprobate este de 563 milioane lei, din care 106 proiecte sunt contractate şi urmează să intre în plăţi”. Din partea reprezentanţilor societăţii civile, membriiai Comitetului de Monitorizare, au fost adresate intrebări referitoare la salarizarea personalului care gestionează instrumentele structurale, propunându-se o corelare a responsabilităţilor aferente acestor functionari cu nivelul remuneraţiei. În acest sens, secretarul de stat Alin Mitrică a precizat: “Guvernul României abordează cu maximă seriozitate şi responsabilitate această problemă. Mai mult, dezvoltarea capacităţii administrative trebuie privită şi prin prisma unui sistem adecvat de recompensare, care însă trebuie să ţină cont şi de restricţiile bugetare asumate de ţara noastră”.