Ziua de 9 Mai, marcată la sediul IPJ Dolj

0
331

Poliţiştii doljeni au organizat, ieri, le sediul instituţiei, o serie de manifestări pentru a marca ziua de 9 Mai. În prezenţa prefectului de Dolj, poliţiştii au aflat tripla semnificaţie a acestei zile de la prof univ. dr. Cezar Gabriel Avram, au participat la lansarea unui volum de poezie semnat de un coleg de-al lor de la Secţia 3 Craiova şi la o expoziţie de pictură.

Activităţile organizate de reprezentanţii Poliţiei doljene s-au desfăşurat în amfiteatrul unităţii şi au fost deschise de prefectul de Dolj, Marius Deca. Acesta i-a felicitat pe poliţişti pentru iniţiativă şi i-a asigurat de sprijinul său şi al instituţiei pe care o reprezintă. Detalii mai puţin cunoscute vizând tripla semnificaţie istorică a Zilei de 9 Mai, respectiv Ziua Europei (1950 – Declaraţia Schuman – Constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului – piatra de temelie a Uniunii Europene de astăzi), Ziua Victoriei (1945 – terminarea celui de-al doilea Război Mondial) şi Ziua Independenţei (1877 – citirea în Parlament, de către ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu a Declaraţiei de Independenţă faţă de Imperiul Otoman), au fost dezvăluite celor prezenţi de profesorul universitar dr. Cezar Gabriel Avram.

Comandantul IPJ Dolj, comisar-şef Constantin Nicolescu, a făcut, apoi, trecerea la cea de-a doua parte a festivităţii. Comisarul-şef Marius Turaiche şi-a prezentat în câteva cuvinte lucrările reunite într-o expoziţie deschisă din holul unităţii și intitulată “Fiii României, fiii Europei” şi a mulţumit gazdelor pentru invitaţie. Agentul de poliţie Constantin Romulus Preda, în vârstă de 23 de ani, de la Secţia 3 Craiova, a spus că acesta este un moment extrem de important din viaţa sa – lansarea primului volum de versuri–, explicând că poezia nu este atât de diferită de munca de poliţie, pentru că în ambele cazuri trebuie să munceşti pentru oameni. Agentul de poliţie le-a oferit colegilor cartea sa, “Mii de baionete îmi decorează inima”, cu tot cu autografe, primind felicitări pentru debutul său editorial.

„Invitaţii noştri, prefectul judeţului, prof. univ. dr. Cezar Gabriel Avram, comisarul-şef Marius Turaiche, dar şi colegul nostru Preda, au primit diplome de excelenţă şi însemne de apreciere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, comisar-şef Adrian Căpraru.