Obama: Coreea de Nord nu va provoca o sciziune între Sud şi SUA

0
407

Barack Obama şi omologul său sud-corean, Park Geun-hye, au reafirmat unitatea şi fermitatea lor în faţa provocărilor nord-coreene. Mai mult, preşedintele american a asigurat că Phenianul n-a reuşit să zdruncine alianţa lor în timpul recentei crize. „Epoca când Coreea de Nord putea crea o criză spre a se alege cu concesii este revolută”, a afirmat preşedintele american în cursul unei conferinţe de presă cu Park Geun-hye, după ce s-au întreţinut la Casa Albă, marcând a 60-a aniversare a alianţei dintre ţările lor. Înaintea acestei conferinţe de presă, cele două ţări, printr-o declaraţie comună, s-au angajat să continue apărarea locuitorilor lor contra „provocărilor Coreei de Nord” şi, în particular, „contra ameninţării cu rachete” a regimului stalinist, care şi-a multiplicat acţiunile şi declaraţiile belicoase în ultimele trei luni.