Dezvăluire WikiLeaks: Oficiali ai regimului Ceauşescu vorbeau, în 1974, despre integrarea Bulgariei în URSS

0
387

Oficiali din cadrul regimului Nicolae Ceauşescu discutau, în anul 1974, despre posibilitatea integrării Bulgariei în Uniunea Sovietică şi despre formarea unui „coridor” între URSS şi Sofia pe teritoriul Republicii Socialiste România, conform unui mesaj diplomatic american dezvăluit de WikiLeaks. Mesajul diplomatic a fost trimis pe 24 mai 1974 de către ambasadorul american la Bucureşti, Harry G. Barnes, spre Departamentul de Stat american, spre ambasada SUA din Sofia şi spre cea de la Moscova. „Un ofiţer de încredere dintr-un stat membru NATO ne-a transmis că în cercurile oficiale din România circulă zvonuri (pe care atât sursa NATO, cât şi noi le privim cu scepticism) privind faptul că vizita lui Todor Jivkov (n.r. – liderul comunist bulgar) la Moscova şi vizita lui Nicolae Ceauşescu în Bulgaria vizează, între altele, posibila integrare a Bulgariei în URSS, ca a 16-a republică sovietică, şi crearea unui coridor de tranzit prin România”, scria ambasadorul american de la Bucureşti, Harry Barnes. „Ideea coridorului ar fi o extensie logică, doar în sensul concesionării unor drepturi de tranzit pentru persoane, inclusiv pentru armată. Zvonurile ar putea avea o eventuală acoperire în realitate şi le considerăm interesante în primul rând datorită rezonanţei pe care o au în cercurile politice din România (…)”, preciza mesajul diplomatic cu caracter „secret”. Un alt mesaj diplomatic transmis de ambasada americană de la Bucureşti şi dezvăluite de WikiLeaks se referă la vizita pe care Nicolae Ceauşescu a făcut-o în Statele Unite, în decembrie 1973, şi care ar fi fost scurtată din cauza nemulţumirii faţă de valoarea împrumuturilor obţinute prin intermediul Washingtonului. „La doar o zi de la revenirea lui Ceauşescu în România, consilierul pentru afaceri sovietice Peşcerskyi a transmis ambasadei că a auzit de la contacte române din presă şi din cadrul PCR că nemulţumirea lui Ceauşescu faţă de anumite elemente ale vizitei, în special în domeniul economic, a fost cauza scurtării vizitei. Potrivit surselor, Ceauşescu se aştepta să primească credite în valoare de trei sute de milioane de dolari, dar a primit doar zece milioane; când şi-a dat seama că nu mai putea obţine nimic, şi-a scurtat vizita”, scria, în decembrie 1973, Donald Bramante, secretar I al ambasadei SUA la Bucureşti. Cauzele scurtării vizitei au fost analizate în două mesaje diplomatice trimise de ambasada SUA, pe 4 şi 7 decembrie 1973. Nicolae Ceauşescu a efectuat o vizită oficială în Statele Unite în intervalul 4-8 decembrie 1973.