Spitalele primesc interzis la achiziţii publice

1
643

Cel mai probabil până la începutul lunii iulie a.c., spitalele nu vor mai putea să negocieze în nume propriu preţul medicamentelor şi al materialelor sanitare, iar până la sfârşitul anului acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul aparaturii medicale. Ministerul Sănătăţii este foarte aproape să devină unitate de achiziţii publice centralizate pentru unităţile sanitare cu paturi.  

În prezent, fiecare spital sau unitate sanitară cu paturi desfăşoară în mod individual procedurile de achiziţii publice pentru a procura medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale sau de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto. Din pricina acestui fapt, sunt situaţii în care preţurile acestor bunuri şi servicii diferă de la un spital la altul. Prin urmare, se doreşte transformarea Ministerului Sănătăţii în unitate de achiziţii centralizată care atribuie contractele de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru în numele şi pentru unităţile sanitare publice cu paturi din reţeaua ministerului şi a autorităţilor administraţiei publice locale.

Plenul Senatului a adoptat deja, săptămâna trecută, cu majoritate de voturi proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei care vizează desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizate pentru unităţile sanitare cu paturi. Astfel, Ministerul Sănătăţii ar deveni principalul ordonator de credite pentru unităţile sanitare din ţară şi ar putea face achiziţii publice în numele acestora sau va putea încheia acorduri-cadru. Trebuie menţionat faptul că Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.

Economii de 600% pentru medicamentele TBC

Potrivit autorităţilor sanitare, dar şi reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care au fost invitaţi să formuleze un punct de vedere în acest sens, avantajul imediat al achiziţiilor centralizate va fi scăderea semnificativă a preţurilor. În plus, acest lucru va permite o analiză mai bună de către experţi a fiecărui grup de bunuri achiziţionate.

Totodată, specialiştii au arătat că un volum mic de achiziţii înseamnă interes scăzut din partea furnizorilor pentru a participa la licitaţii, iar fragmentarea achiziţiilor face ca furnizorii să deţină puterea. Trecerea la un nou sistem centralizat va creşte considerabil puterea cumpărătorului, concomitent cu îmbunătăţirea semnificativă a transparenţei şi posibilitatea supravegherii unui număr mai mic de contracte.

O schimbare importantă ar putea fi adusă, spre exemplu, în programul naţional de tratament al tuberculozei, acolo unde se aşteaptă ca achiziţiile centralizate să aducă economii şi de 600% la unele medicamente cumpărate.

În plus, au fost aduse şi câteva exemple privind diferenţele de preţuri la achiziţiile diferitelor produse în unităţile sanitare cu paturi. Astfel, dacă în unele spitale mănuşile chirurgicale au fost achiziţionate cu 0,14 lei, în altele preţurile de achiziţie au ajuns şi la 7,7 lei. La fel în cazul seringilor, diferenţele de preţuri pentru achiziţie variază între 0,15 lei la 1,76 de lei.

Prioritate pentru Urgenţă şi Terapie intensivă

Pentru început, pentru achiziţiile centralizate s-au ales medicamentele pentru TBC, HIV/SIDA, cele utilizate în terapie intensivă şi urgenţe, iar economiile care vor fi realizate vor fi reinvestite în sistemul sanitar. La fiecare spital va fi trimisă lista pentru estimările de consum, urmând ca în sistemul achiziţiilor centralizate să intre şi spitalele care sunt ale autorităţilor locale.

În opinia experţilor este mult mai uşor de monitorizat o achiziţie la nivel centralizat decât mii de achiziţii derulate de unităţile sanitare. În plus, vor fi luate în considerare toate măsurile necesare astfel încât procedurile să nu poată fi blocate. Se vor face inclusive pachete de produse achiziţionate pe regiuni.

Autorităţile sanitare au anunţat că îşi doresc ca viitoarele achiziţii centralizate să fie organizate în mod transparent şi să aducă la buget sume suplimentare din economiile preconizate. Conform calculelor, dacă, de exemplu, la achiziţionarea stenturilor sau a defibrilatoarelor se vor face economii de 10 procente, acest lucru va însemna cu 5-10% mai mulţi pacienţi trataţi.

Comments are closed.