Când doamna Tatoiu „pune piciorul în prag”

Toate tensiunile generate de arborarea steagului Ţinutului Secuiesc, inclusiv într-unul din districtele din Budapesta, augmentate de vorbele deloc cumpănite ale secretarului de stat Nemeth Zsolt, „comisarul” Fidesz din Ministerul de Externe de la Budapesta, dar şi de ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, la final de mandat, au aprins scena politică românească. Antecedentele erau numeroase, dar parcă anterior discursurile noastre au fost, de fiecare dată, mai bine calibrate. De această dată, când Fidesz-ul lui Viktor Orban, intrat în campanie electorală, are tot interesul să resuscite temele naţionaliste, mizând pe un prag scăzut de reactivitate din partea unor politicieni români, care parcă abia aşteptau să le dea peste bot radicalilor maghiari, încă obsedaţi de idei separatiste, de himera Ungariei Mari şi de simbolistica unui simplu steag, mai mare decât ar trebui să o aibă în realitate, am asistat şi la puţin delir. Recunoscut într-un fel, într-o discuţie a ziaristului Emil Hurezeanu cu ministrul de Externe Titus Corlăţean. România şi Ungaria sunt membre NATO şi UE, ceea ce nu îngăduie punerea în discuţie a frontierei comune. Liderii UDMR s-au trezit şi ei vorbind de eliminarea sintagmei de „stat naţional” din viitoarea Constituţie, la congruenţă cu ambasadorul Ungariei. Turnându-se gaz pe foc nu s-a câştigat nimic. Fiindcă într-o dezbatere delicată, unde nuanţele sunt obligatorii, iar competenţa nu trebuie să lipsească, nu te isterizezi precum Monica Totoiu la România TV, unde a spus că trebuie să pună piciorul în prag „că năvălesc ăştia peste noi”. Revenim: la o dezbatere delicată, cu destule capcane, în logica lucrurilor este să ai puncte de vedere din partea unor politicieni calmi, responsabili, buni cunoscători ai problemei şi mai ales ai genezei acesteia. Ungaria nu a recunoscut niciodată consecinţele Tratatului de la Trianon şi repunerea graduală în discuţie a clauzelor, nu în forma clasică a revizionismului teritorial, ci prin componenta „drepturilor colective” ale minorităţilor, vizând de fapt autonomia „etnică teritorială locală” ca primă etapă. O observație: dacă secuii există ca entitate, care este motivul pentru care nu au reprezentant în Parlament, în rândul minorităților naționale? Spre deosebire de drepturile individuale ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drepturile colective ar sugera că există o colectivitate etnică aşezată pe un anumit teritoriu, colectivitatea respectivă trebuind să obţină autonomie teritorială. Este exact ceea ce reprezentanţii Ungariei şi prietenii lor au încercat în ultimii ani să introducă în documentele Consiliului Europei. Revizuirea Constituţiei şi proiectul de regionalizare generează o încercare de tensionare a dezbaterilor interne şi internaţionale, pentru a readuce în discuţie chestiunea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Până la urmă, totul e o diversiune cu scop electoral în Ungaria. Partenerii Ungariei joacă mai bine decât ai României. La aceştia, ne sugerează Adrian Năstase, printr-un articol interesant pe blogul personal, trebuie acţionat permanent. Şi Adrian Năstase nu poate fi bănuit că nu are habar de politica externă şi de jocurile abile în materie. De pildă, recent, mai exact pe 31 ianuarie a.c., aflat în vizită la Moscova, premierul ungar Viktor Orban, la a treia sa întâlnire cu Vladimir Putin, a discutat despre „deschiderea spre răsărit”. În ultimii doi ani, schimbul de mărfuri între Rusia şi Ungaria s-a ridicat la 12 miliarde de dolari. Liubovi Şişelina, şefa Departamentului de studii europene din cadrul Institutului Europei, pe site-ul Vocea Rusiei, menţionează: „Pentru Rusia, Viktor Orban nu este deloc un partener dificil. În plus, în relaţiile dintre Moscova şi Budapesta sunt mult mai puţine probleme decât între Budapesta şi Bruxelles”. Rusia se află în prezent printre partenerii politici externi prioritari ai Ungariei, cu care colaborează jumătate din regiunile Federaţiei Ruse. Să punem punct. Episodul cu arborarea drapelului secuiesc, la care am asistat, intuindu-se că televiziunile de ştiri nu vor rămâne indiferente, este doar unul dintr-o bătălie care va continua şi în anii care urmează. Ne-o spune tot Adrian Năstase.