Peste 800 de profesori înscrişi la definitivat

0
367

8.537 candidaţi s-au înscris în perioada 4-25 ianuarie pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ, din care au fost validaţi 8.335, potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei. Faţă de anul trecut, de această dată numărul candidaţilor înscrişi este cu 27% mai mare. Astfel, în 2012, numărul candidaţilor înscrişi a fost de 6.537, din care au fost acceptaţi pentru susţinerea examenului 6.114.

Creşterea din acest an este datorată, în mare parte, scăderii vechimii minime necesare la catedră, de la doi ani la un an, potrivit sursei citate. Cei mai mulţi candidaţi care doresc să susţină examenul de definitivat în acest an provin din segmentul de vârstă 20-25 de ani (33,5%), fiind urmaţi de cei cu vârste între 26 şi 30 de ani (28%). În baza metodologiei pentru organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ, aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei, candidaţii vor avea de trecut două inspecţii la clasă şi o probă scrisă. Inspecţiile se vor realiza până la data de 20 iunie şi constituie criteriu eliminatoriu. Candidaţii trebuie să obţină cel puţin media 8 la inspecţii pentru a putea accede la proba scrisă, care se va desfăşura în data de 18 iulie. De asemenea, un alt criteriu pentru a se califica în proba finală îl reprezintă şi stagiul de predare de cel puţin un an la catedră.