Generalul (r) Iulian Vlad, decorat de Ambasada Chinei

1
333
Iulian Vlad

Ambasada Chinei la Bucureşti l-a decorat, duminică, pe fostul şef al Departamentului Securităţii Statului, general (r) Iulian Vlad, pentru dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări. La eveniment au luat parte foşti ambasadori ai României în China şi ai Chinei la Bucureşti, personalităţi academice şi ale vieţii culturale, oameni de afaceri, sportivi şi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale din cele două ţări. În discursul de răspuns, generalul (r) Iulian Vlad şi-a exprimat întreaga sa gratitudine pentru premiul ce i-a fost acordat, menţionând: „În deceniile şapte, opt şi nouă ale veacului trecut, când China lupta pentru ocuparea locului ce i se cuvenea pe eşichierul internaţional, România a susţinut-o în eforturile ei legitime. În acest important demers şi structurile statului român, în care lucram pe atunci, au avut partea lor de contribuţie”.

1 COMENTARIU

Comments are closed.